Marți, 10 noiembrie 2026, Baroul Cluj a publicat următorul mesaj:

Baroul Cluj este, începând de azi, mai sărac… Colegul nostru, conf. univ dr. av. Marius Liviu Harosa, a plecat să lumineze cu zâmbetul lui cald și cu sufletul său curat, ultima Instanță – cea a Marelui Judecător, în care a crezut până în ultima clipă a vieții.

L-am avut pe Marius coleg în Consiliul Baroului Cluj, ani de-a rândul ne-a impresionat prin intervențiile și propunerile lui în cadrul dezbaterilor noastre, și a făcut-o discret, elegant și cu modestia care l-a caracterizat toată viața.

Pe parcursul mandatelor sale de Consilier al Baroului Cluj a coordonat trei proiecte de practică a studenților de la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai la cabinetele de avocat și societățile de avocatură din Baroul Cluj, fiind preocupat continuu de inserția acestora pe piața muncii după absolvirea facultății.

A reprezentat Consiliul Baroului Cluj în cadrul Institutului de Pregătire Profesională a Avocaților – INPPA CT Cluj, unde a fost membru al Consiliului Științific și șef al Departamentului de pregătire continuă.

Regretăm enorm pierderea lui atât de devreme și suntem alături de familia lui greu încercată în aceste momente.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Marius!

Colegii din Baroul Cluj

***

Marți, 10 noiembrie 2026, av. conf. univ. dr. Ciprian Păun, Partner NNDKP, Co-head of Cluj-Napoca Office, a publicat următorul mesaj:

In memoriam Marius Harosa

Sunt oameni care pleacă din această lume pentru a face Raiul mai frumos! (să-mi fie scuzată indolența clericală). Marius Harosa a fost unul dintre ei. Vestea plecării lui a căzut peste Cluj ca o tăcere bruscă într-o sală de curs, iar Facultatea de Drept, Baroul și toți cei care l-au întâlnit la catedră sau în instanță simt acum aceeași lipsă.

Venea din Năsăud, din acel colț de Ardeal, în care cartea și cuvântul dat au avut întotdeauna greutate. A terminat Dreptul la Babeș-Bolyai în 1997, șef de promoție, a trecut prin Academia de Drept Internațional de la Haga, și-a luat doctoratul în drept civil cu magna cum laude și a mers mai departe cu cercetarea la Paris, la École des Hautes Études en Sciences Sociales. Academia Română i-a acordat Premiul „Andrei Rădulescu”. Par date de CV, dar la el spuneau ceva despre caracter: era un om care nu se mulțumea cu jumătate de răspuns.

Generații întregi de studenți l-au avut profesor de drept civil. Cartea despre drepturile reale principale, scrisă împreună cu profesorul Liviu Pop, a stat ani la rând pe masa juriștilor clujeni, iar studiile lui despre bunurile Bisericii și despre dreptul canonic au deschis un teren pe care puțini au avut răbdarea să-l lucreze. Scria despre posesie, despre uzufruct, despre cartea funciară cu o rigoare care nu-l făcea niciodată arid. A făcut parte din Consiliul Baroului Cluj și a fost arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, iar peste tot a dus același fel de a fi: atent, exigent, greu de clintit atunci când știa că are dreptate.

Pentru cei mulți, numele lui va rămâne legat de Roșia Montană. Mai bine de douăzeci de ani a purtat, dosar după dosar, bătălia juridică împotriva proiectului minier. A câștigat în instanțele românești procese care au arătat ilegalitatea actelor emise și a stat de partea asociațiilor intervenienți în arbitrajul de la Washington. A îndurat presiuni, ironii și insinuări și n-a renunțat. Se descria, cu un zâmbet, drept „un ardelean încăpățânat” și mărturisea că îl roade nedreptatea, că de aceea s-a făcut jurist. Când România a câștigat, iar Roșia Montană a intrat în patrimoniul UNESCO, bucuria lui a fost a celui care știa exact cât a costat drumul.

Dreptul civil ne învață că oamenii trec, dar ce au clădit rămâne înscris și poate fi opus tuturor. Ce a lăsat Marius Harosa, în cărțile lui, în studenții lui și într-un munte salvat din Apuseni, rămâne înscris astfel, opozabil timpului.

Zâmbetul lui larg și căldura sufletului lui vor rămâne alături de noi, la catedră, la Barou și în viață, ca un testament al dragostei lui de viață. A plecat prea repede, după o boală chinuitoare, înainte să apucăm să închidem polemicile și discuțiile începute, dar la timp pentru a sta în lumea celor drepți, pentru că doar Dumnezeu știe când îi este fiecăruia vremea.

Gândul nostru se îndreaptă acum către familia lui, căreia îi transmitem întreaga noastră compasiune.

Facă-se voia Ta, din nou, deși mă doare sufletul din nou!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

***

Marți, 10 noiembrie 2026, prof. univ. dr. Lucian Bercea, Decanul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, a transmis următorul mesaj:

Comunitatea academică a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara este profund îndurerată de trecerea în veșnicie a Profesorului Liviu-Marius Harosa, eminent jurist, mentor a zeci de generații de studenți ai Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și unul dintre prietenii apropiați ai facultății de drept timișorene și ai profesorilor ei.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

***

Marți, 10 noiembrie 2026, prof. univ. dr. Ștefan Deaconu, Președintele Curții de arbitraj comercial internaţional, a transmis următorul mesaj:

Curtea de arbitraj comercial internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României îşi exprimă profundul regret pentru trecerea în nefiinţă a colegului nostru arbitru și profesor Marius Harosa.

Marius va rămâne pentru totdeauna în mintea și inimile noastre ca acel coleg devotat profesiei pe care a părăsit-o mult prea devreme.

Dumnezeu să-l odihnească!

***

Nu a mai apucat să răspundă la întrebările mele:

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule Profesor Liviu-Marius Harosa, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Pornim în această discuție de la cartea dumnevoastră de Drept canonic, apărută la Editura Universul Juridic, 2013. Dintre toate ramurile de drept existente, cum de v-ați ales-o pe aceasta?

Liviu-Marius Harosa:

Alina Matei: Dreptul canonic este dreptul Bisericii Creștine (în opinia lui I.N. Floca pe care o citați în carte). Este și dreptul creștinilor dreptul canonic?

Liviu-Marius Harosa:

Alina Matei: În opinia dumneavoastră, care este rolul ”păcatului originar” pentru dreptul canonic? Cum ar fi fost lumea dacă Eva nu mânca din pomul cunoașterii?

Liviu-Marius Harosa:

Alina Matei: Cum se (între)pătrund dreptul divin cu cel canonic?

Liviu-Marius Harosa:

Alina Matei: Adevărurile revelate de Sfânta Scriptură, ca izvoare fundamentale ale dreptului canonic, solicită concentrare permanentă în tot ce face omul, iar uneori nu îi
iese. Ce reguli de drept se aplică în acest caz? Regulile din două sisteme de drept se abat asupra lui?

Liviu-Marius Harosa:

Alina Matei: Drumul de la buna-credință din dreptul canonic la buna-credință din dreptul cu ce e pavat?

Liviu-Marius Harosa:

Alina Matei: Dreptul canonic are vreo înrâurire asupra nemuririi sufletului?

Liviu-Marius Harosa:

Alina Matei: Sfânta taină a căsătoriei este taină sau sfântă până la divorț?

Liviu-Marius Harosa:

Alina Matei: ”Iubirea milostivă este mai mare decât dreptatea” este din pilda fiului risipitor. Dreptatea se poate odihni, dar iubirea nu ar trebui să se odihnească niciodată: Dreptul – fie el canonic sau de alta natură – înseamnă iubire?

Liviu-Marius Harosa:

Alina Matei: A greși este omenește, a ierta este divin, spune un proverb. Goethe nu este de acord cu acest proverb, în sensul că a ierta este tot omenește. Dumneavoastră ce credeți?

Liviu-Marius Harosa:

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J și pentru cei care fac J.

Liviu-Marius Harosa:

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Liviu-Marius Harosa:

Alina Matei

Citeşte mai mult despre Baroul Cluj, Ciprian Paun, Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, deces avocat, deces profesor, Facultatea de Drept, In memoriam, Lucian BERCEA, Marius Harosa, Rosia Montana, Stefan Deaconu, UBB Cluj Napoca, Universitatea Babes Bolyai! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *