Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a devenit, începând cu anul 1952, un cartier al orașului. În prezent, comunitatea este îndrumată de preotul paroh Doru Vasile Gârboan, care a revenit în țară în 2020, după ce zece ani a slujit în diaspora, în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.
Biserica nouă își are începutul în anul 2006, când s-a pus piatra de temelie, fiind sfințită în anul 2013, pe vremea când paroh era părintele Nicolae Gudea, care, deși se află la pensie, mai slujește, la cei 76 de ani ai săi, împreună cu preotul paroh. Pentru că în ultimii ani comunitatea s-a mărit considerabil, biserica veche, din anul 1824, aflată în vatra satului, nu mai era suficient de spațioasă și nici destul de aproape pentru mulți dintre credincioși, astfel că noua biserică a fost necesară, pentru a răspunde comunității în dezvoltare, mai ales în partea aflată spre Zalău.
Sub cupola lăcaşului de cult mai mare și încăpător, ocrotit de Maica Domnului și de Sfântul Ioan Rusul, părintele paroh Doru Vasile Gârboan a răspuns, prin activitatea sa, nevoilor duhovnicești ale comunității. Având experiența pastorației românilor aflați în diaspora – unde timp de 10 ani a slujit la Faenza și la Imola, în Episcopia Italiei -, la parohia din cartierul Ortelec s-a implicat în numeroase activități duhovnicești și sociale, ale căror efecte au trecut dincolo de parohie, iar în prezent este coordonator al Departamentului de Tineret al Episcopiei Sălajului. „M-am întors în țară după 10 ani în Episcopia Italiei, iar la 1 noiembrie 2020 am slujit prima oară aici. Am plecat în 1 noiembrie 2010 din țară, iar la 1 noiembrie 2020 am slujit prima oară aici, în parohie”, ne-a spus părintele Doru Gârboan, care a prins perioada grea a pandemiei atât în Italia, cât și în România. Își amintește de perioada în care se afla în „zona roșie” a Imolei, când pe drumuri nu era nimeni, doar el, carabinierii și ambulanțele: „În acea zonă se aflau foarte mulți români care lucrau în domeniul agricol, erau plătiți săptămânal și trimiteau banii în țară, iar în momentul când s-a blocat totul, au rămas fără nimic, astfel că trebuia să merg să le duc ajutoare, mergeam și la bolnavi. A fost o perioadă cu multe învățăminte, mai ales am văzut cât de mult este capabil să dăruiască omul în momentele de criză”.
Revenit în țară, a slujit ca preot îmbisericit la biserica din Ortelec, iar pentru că părintele Nicolae Gudea ieșea la pensie, a devenit parohul comunității începând cu 1 ianuarie 2021: „În prima zi, după ce s-a anunțat că va veni un preot nou, din Italia, erau în jur de 40 de persoane în biserică, însă atunci era și conjunctura pandemiei. Mi-am propus atunci să aducem tinerii și copiii la biserică, alături de cei mai vârstnici, iar Dumnezeu ne-a ajutat. Pentru întărirea credincioșilor, am făcut săptămânal cateheză cu cei maturi pe temele importante. Mergem la biserică, însă de multe ori ceea ce se întâmplă acolo, pentru credincios, este ca un act reflex. M-am gândit că ar fi nevoie de cateheză și am început de la lucruri mai simple, de la lumânare, de la prescură”. Alături de catehezele cu adulții, părintele paroh a înființat Școala parohială „Sfântul Ioan Rusul”, unde în fiecare sâmbătă preoteasa Mihaela Gârboan, care este și profesoară cu dublă specializare, de limba română și de religie, s-a ocupat de cei mici. „Cei mici aveau activitățile în biserică, iar cei mari într-un spațiu destinat întâlnirilor, aflat în apropierea bisericii. Erau perioade în care veneau și câte 100 de copii în fiecare sâmbătă, dar avem o prezență constantă de 50-60-70 de copii. Când copiii au crescut, am înființat Asociația ATOS – Asociația Tinerilor Ortodocși Sălăjeni, care funcționează din anul 2023. În cadrul asociației facem workshopuri sau sesiuni de training în care tinerii sunt formați pentru a deveni voluntari, iar acest voluntariat înseamnă activitățile cu copiii și tinerii din eparhia noastră și nu numai. Sediul acestei asociații este aici, dar sunt filiale și în alte protopopiate și dorim ca și în parohii să existe cât mai multe subfiliale, astfel încât tinerii să poată să capteze și fonduri de la primării, să scrie proiecte, să se bucure de anumite facilități pe care le pot avea. Alături de activitățile din centrele asociației, avem și tabere, am fost în stațiunea Izvoare din Maramureș, la Mănăstirea Strâmba, avem «Tabăra din pridvorul satului» organizată în parohii, mai ales acolo unde sunt copii veniți la bunici, în vacanță. În tabere am avut și invitați, precum Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Atanasie din Anglia, pe Klaus Keneth”, a spus părintele Doru Gârboan.
Zalăul nu este un oraș universitar, iar voluntariatul copiilor și tinerilor începe în general în perioada liceului, după vârsta de 14 ani. Însă când încep să fie mai bine ancorați în aceste activități, ei pleacă în mare parte la facultate, în afara episcopiei.
Numeroase activități se desfășoară în cadrul Școlii parohiale „Sfântul Ioan Rusul”, sfânt ocrotitor care a făcut multe minuni în viața părintelui paroh, dar și a multor credincioși. O lucrare minunată este și faptul că parohia a primit moaște ale sfântului, precum și fesul și brâul acestuia de la părintele Ioannis, fostul paroh de la Prokopi, Grecia.
Chemarea la apostolat
Părintele paroh Doru Gârboan a înființat și corul bisericii din Parohia Zalău Ortelec, la fel ca în celelalte parohii unde a slujit: „M-am rugat la Dumnezeu să îmi trimită oameni potriviți, pentru că nu aveam timp, stăteam la spovedit, de trei-patru ori pe săptămână și câte zece ore pe zi, și mi-a trimis. Și aici am cerut. Am început eu cu corul, le-am explicat Liturghia, am făcut repetiții, oamenii din parohie nu erau obișnuiți cu așa ceva”.
Pentru a promova cântarea corală în cult, împreună cu părintele Mina Pletosu, starețul Mănăstirii Bobota, părintele a înființat festivalul coral de muzică religioasă din Episcopia Sălajului, cu scopul de a stimula creșterea calității muzicii bisericești în viața parohiilor.
Corul bisericii din Parohia Zalău Ortelec este format din aproximativ 40 de persoane și este dirijat de Andreea Char care, alături de soțul ei, diaconul Adelin Char, și de preoteasa Mihaela Gârboan, se implică în activitățile parohiei, îndeosebi cele cu copiii și tinerii. „Andreea Char are studii de teologie și de muzică, chiar pe secția de dirijorat, iar Dumnezeu a rânduit să se apropie de noi. Soțul ei, părintele diacon Adelin Char, slujește aici. Am încercat și prin cateheze cu cei vârstnici, cu copii și tineri, să îi apropiem de Sfânta Liturghie și de potir, pentru că potirul este centrul Liturghiei. A trebuit să ajung undeva în străinătate, în inima catolicismului, să înțeleg adevărata chemare a preotului, aceea de apostol, de apostolat. Apostol înseamnă trimis. Eu cred că este foarte important să fii părinte, înainte de toate, iar a fi părinte înseamnă să conștientizăm noi ce înseamnă. Să fii mamă, să fii tată, să te doară de cel pe care Dumnezeu ți l-a dat înainte, să fii cu el cu timp și fără timp”, ne-a spus pr. Doru Gârboan.
Preotul nu știe ce program are, de multe ori se poate întâmpla să plece din biserică, dintre oameni, și la miezul nopții, pentru că dacă vin să îl caute, trebuie să stea pentru ei, pentru durerile lor. Pagina de Facebook a parohiei arată și programul acesteia – nonstop: „La spovedanie stăm de vorbă câte o oră, două, chiar și câte trei dacă este nevoie. Sunt situații în care se deschid suflete, iar eu sunt mai jovial, mai glumesc cu ei, să le arăt că se poate și zâmbi. Plâng cu cei ce plâng și râd cu cei ce râd. Spovedania nu este doar o înșiruire de păcate – aceasta este mărturisirea, care intră în actul spovedaniei -, ci o discuție duhovnicească, în care preotul îl însoțește pe cel care se spovedește. Le spun că preotul nu e stăpânul care judecă, că sunt un nevrednic martor, sunt aici ca să mărturisesc la Dumnezeu toate câte mi le spune”.
Familia în fața lui Hristos
Fiind anul pastoral dedicat familiei, părintele Gârboan a menționat că este foarte importantă redescoperirea familiei, însă așa cum o vede Hristos, nu cum o percepe societatea sau după modele care se impun: „Pornesc de la făgăduințele pe care le rostesc tinerii la cununie și care sunt făcute Domnului, nu unul altuia. Relația este cu Hristos. Mă întreabă tinerii de ce e așa. Când vă enervați, le spun, se întâmplă să vă supărați, foarte ușor este atunci să arunci săgeata către ea sau ea către tine, dar dacă o arunci în sus către Domnul, s-ar putea să cadă tot către tine. Mai glumesc, dar este și o realitate. Vorbind de familia mică și de familia mare a Bisericii, cred că maximum zece la sută dintr-o comunitate sunt prezenți în biserică. Atunci este foarte important să plecăm de la relația omului cu familia, dar și cu familia Bisericii. Încercăm să ne întâlnim cât mai des, să socializăm, să stăm împreună la masă. Faptul că suntem împreună, că facem sărbătoarea familiei la biserică, că ne pregătim masa împreună, copiii se joacă, îi face pe toți să radieze de bucurie”.
Copiii participă la activitățile din parohie, iar acestea sunt pregătite cu multă atenție, ceea ce înseamnă o muncă și o implicare totală a familiei preotului și a celor care sprijină. Timpul care rămâne în afara slujirii este ocupat la biserică cu activitățile cu cei mici și cu tinerii, şi rodește în bucuria acestora, dar și în modul în care cei mici se întorc, atunci când cresc, pentru a-i ajuta pe cei de la care au cules bucuria dăruirii.
Nu doar timpul familiei preotului este investit în aceste activități, dar și resursele materiale, îndeosebi fondurile care se adună de la pomeniri sau alte activități. Se cumpără diverse materiale, rechizite și alte lucruri necesare: „Banii nu îi ținem pentru noi, îi folosim pentru cei pe care tot Domnul îi aduce să ne ocupăm de ei”.
Pentru preot este foarte important modul în care se apropie de familiile credincioșilor, iar aici primează spovedania și discuțiile la care participă ambii soți, puși față în față cu icoana Mântuitorului: „Cu mila lui Dumnezeu, sunt familii care s-au salvat de la divorț, erau unele care chiar depuseseră actele, dar apoi le-au retras. Dumnezeu îi salvează, dar e foarte important ca ei să conștientizeze. Eu discut cu ei de la început cât de important este să se împărtășească mama, copilul, tatăl. Când se naște copilul, mă sună familia că merge mama la naștere. Le spun să mă caute indiferent de oră, iar când se apropie momentul, ne rugăm. De multe ori facem legătura între părinți și copiii lor adulți, mergem și discutăm împreună, uneori sunt subiecte tabu care nu prea se discută între ei”.
Preotul vizitează familiile acasă sau îi cheamă la biserică: „De multe ori sunt discuții atât de dureroase, dar important este să fii acolo cu ei. Preotul are această chemare de trimis al lui Hristos. Știu că nu sunt eu cel care le rezolvă problemele, eu sunt vasul prin care Dumnezeu lucrează. Mă pregătesc, dar și viața te pregătește pentru ceilalți. Cred că prima lucrare în ceea ce privește familia este să ne trezim noi, preoții. Oricând se întâmplă ceva, mă gândesc ce nu am făcut eu, sau ce nu am făcut bine, sau ce nu am făcut destul. Nu este treaba mea să judec pe nimeni, Dumnezeu este Judecătorul. Mă gândesc unde am fost eu, sau unde am fost noi, comunitatea. Dacă cineva a divorțat, de ce nu am știut de ei? E adevărat că nu poți să intri cu bocancii în viața nimănui, dar cu atenție, cu un sfat, cu rugăciune, putem. Suntem o comunitate, o familie, trebuie să ne pese. Nu pot să mă duc în fața bisericii, iar în spate să știu că este cineva bolnav de cancer în ultimul stadiu și plânge. La botez, duminică, chem credincioșii și îl prezint pe cel mai nou membru al comunității noastre, iar lumea pune pomelnic pentru acel copil chiar dacă nu îl cunoaște. Vorbim de marea familie a Bisericii, iar unii stau în bancă o viață, unul lângă altul, și nu știu cum se numesc. În cadrul familiei trebuie să ne facem timp să petrecem unii cu alții, să petrecem timp cu copiii”.
Pentru că a avut experiența diasporei, părintele a lucrat și cu copiii care au suferit efectele despărțirii de familie sau cu adulți care și în prezent au sechele din trecut: „Sunt unii care poartă încă aceste răni, poate că nu se vindecă, dar e atât de important pentru ei să fie ascultați. Asta este lucrarea cea mai importantă, să deschizi ușa inimii, pentru ca semenul să-l vadă pe cel de lângă el, asta începând din familie. Nu sunt gesturi mari, sunt simple, dar prin ele se dezvoltă un mod de a fi și de a trăi deosebit. Preoția este cel mai mare dar prin care Hristos lucrează în inima ta, în viața ta și pentru cei pe care ți i-a dat spre mântuire. Discuți cu ei, plângi cu ei. Atunci se leagă relația cu adevărat, când oamenii plâng împreună”.
Tinerii au nevoie de un rost
În biserică, Sfânta Liturghie este săvârșită zilnic, iar părintele slujește și Liturghia copiilor și a tinerilor, la care ei cântă, dau răspunsurile și se împărtășesc. Vin și părinții, dar este important să știe că slujirea este dedicată lor: „Tânărul din ziua de astăzi refuză să fie mobilier în biserică, el are nevoie să îi dai un rost. Eu încerc să ofer la fiecare familie cheia de la biserică. Biserica nu este a mea, este a comunității. Dacă doresc să mă duc la 12 noaptea să mă rog și să aprind o lumânare, să pot să merg, însă asta înseamnă atât o onoare, cât și o responsabilitate. Aici este casa lui Dumnezeu, nu e casa părintelui care deschide sau a paracliserului. Dacă eu îmi fac lucrarea cât de bine pot, acest fapt rodeşte în inima copilului și nu se știe niciodată când copilul devine un bulgăre de aur”. Mulți dintre copiii care participă la slujbe merg, când cresc, la Liceul Teologic. Pentru tineri este important să fie uniți, iar comunitatea vine de la comuniune, împărtășire cu Hristos: „Când eu mă duc la comuniunea cu Hristos, încet, încet intru în comuniune și cu ceilalți. Inima mi se dezgheață și încep să îl văd și pe celălalt. Cu tinerii din parohie, membri ai ATOS, am făcut proiectul DAR – Dăruind atingi Raiul, prin care dorim ca fiecare să devină o prelungire a mâinii lui Dumnezeu față de semenul nostru aflat în necaz, încercat de boli, de sărăcie. Avem în jur de 130 de familii din zonă, mai puțin din parohie, pe care le sprijinim periodic, iar acum că a început școala, am mers cu ghiozdane, rechizite, îmbrăcăminte”.
Rugători la Maica Domnului
Printre tinerii care fac parte din Asociația ATOS este și Otilia Gârboan, care are 20 de ani și este studentă la Cluj-Napoca, fiind una dintre membrele fondatoare: „Asociația adună foarte mulți tineri din Sălaj, chiar dacă sunt mai mici sau mai mari. Noi încercăm să rămânem uniți, pregătind activități potrivite fiecărei vârste. Se leagă prietenii, formăm o comunitate care se reunește și în afara activităților oficiale. Fac parte din asociație încă de la început, iar de atunci aceasta a tot crescut, cred că suntem în jur de 300 de tineri. Mai avem mulți care ne urmăresc pe platformele de socializare, e bine că ne scriu și acolo și știu unde să vină la următorul eveniment. Participăm la slujbe, la Paraclisul Maicii Domnului, cu care mergem din parohie în parohie, dar mai organizăm și activități de socializare, tematice, sportive. Ne rugăm la Paraclisul Maicii Domnului pentru că e bine să ne ocupăm și de suflet, iar tinerii înțeleg asta. Poate că ne lipsesc anumite experiențe, însă tinerii caută și hrană pentru suflet. Simțim că rugăciunea ne ajută, se vede asta pe chipurile lor, și în bucuria care vine la fiecare paraclis, și la tot ce ține de partea duhovnicească”, ne-a spus Otilia Gârboan.
Anunțuri gratuite din Maramures


