Cod galben de inundații pe râuri din județele Covasna și Brașov, miercuri seara

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare Cod galben de inundații, valabilă miercuri în intervalul orar 16:45 – 24:00 pe râuri din județele Covasna și Brașov.

‘Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de atenție pe râurile din bazinele hidrografice: Tărlung – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Bârsa – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, județele Covasna și Brașov’, precizează INHGA.

De asemenea, până joi dimineața la ora 9:00, a fost instituit Cod galben de inundații pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (județele: Hunedoara și Gorj), Gilort – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Gorj), Olt – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Cibin – amonte Ac. Ionești (județele: Sibiu, Vâlcea și Argeș), Olteț – bazin superior (județele: Gorj și Vâlcea), Argeș – bazin superior, Dâmbovița – bazin superior (județele: Argeș și Dâmbovița), Ialomița – bazin amonte S.H. Moroeni și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Târgoviște, Cricovul Dulce (județele: Dâmbovița și Prahova), Prahova – bazin superior, Teleajen – bazin superior și afluenți bazin mijlociu (județul Prahova).

Atenționarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele: Argeș și Dâmbovița. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 533


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *