CNSC a respins astăzi cele 8 contestații formulate împotriva atribuirii către asocierea condusă de FAR Foundation a contractelor pentru primele loturi din drumul expres Suceava-Siret. Conducerea CNAIR vorbește deja despre etapa de semnare a contractelor, însă e posibil să apară plângeri la Curtea de Apel, care să mai întârzie procedura.

Câștigătorul desemnat este Asocierea FAR FOUNDATION SRL (lider) – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL – LINCOR TRANS SRL, iar valoarea totală a contractului ar fi de 3,72 miliarde lei (fără TVA) pentru 43,05 km. Finanțarea vine prin programul european SAFE.

Acest drum nu este doar infrastructură rutieră. Este axa care conectează România la granița nordică, către frontiera cu Ucraina. Este parte din arhitectura de mobilitate strategică a flancului estic NATO. Este o investiție în securitatea României, finanțată prin instrumentul european dedicat capacităților de apărare.

“Procedura a fost validată juridic. Echipele CNAIR au derulat-o profesionist. Mulțumesc colegilor de la CNAIR, DRDP Iași și de la CESTRIN pentru rigoarea cu care au pregătit acest dosar. Pentru a putea semna contractele și a demara proiectarea, este necesar ca Ministerul Transporturilor să asigure creditele de angajament aferente. Procedura CNSC este validată, echipele CNAIR sunt pregătite, finanțarea europeană prin SAFE este alocată. Așteptăm pasul administrativ care depinde de Minister.” – a transmis Cristian Pistol, șeful CNAIR.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *