”Sunteți din București?”
”Da!”
”Ați venit pentru TIFF?”
”Da!”
”O să vă placă! E frumos în Cluj când sunt așa evenimente”
Șoferul de Uber care m-a preluat de la aeroport a început să facă reclamă festivalului imediat ce m-am așezat pe bancheta din spate.
Îi mărturisesc că sunt un ”client” mai vechi al TIFF-ului, dar că au trecut ceva ani de când nu am mai ajuns la festival. Să tot fie vreo opt sau nouă.
Era ”perioada de mijloc” a TIFF-ului, care a ajuns între timp la venerabila ediție cu numărul 25. Am venit câțiva ani la rând la Cluj cu ”matinalul” și era o alergătură continuă: dimineața la emisiune, imediat după începea pregătirea pentru emisiunea din ziua următoare, apoi filme, multe filme, iar seara petreceri care te făceau să regreți amarnic a doua zi că ești prezentator de matinal.
Era un ritm bezmetic, cu ochi cârpiți de somn la șase dimineața și mereu cu teama că ”dacă nu ne vin invitații”. Până la urmă, și ei fuseseră la petrecerea de cu o seară înainte. Dar, cu mici excepții, temerile au fost nejustificate. Da, au mai existat și cârcoteli: ”Băi, dar nu puteați să faceți și voi emisiune la altă oră”, dar ne trezeam cu toții de la cafeaua de la automatul de pe hol, vorbeam despre filme și despre cum trăiește fiecare atmosfera de la Cluj.
E în jur de 10.30 dimineața când șoferul mă debarcă aproape de Piața Unirii. Prima impresie: lounge-ul TIFF e neschimbat. Merg să îmi ridic acreditarea și dau cu ochii de muntele de scaune verzi din plastic care, știu deja, urmează în fiecare zi aceeași rutină. Peste zi stau neclintite în soare sau în ploaie, așezate uniform unele peste altele, așteptând nepăsătoare să fie apoi așezate uniform de voluntari pentru proiecția de seară din Piața Unirii.
Sute de spectatori urmăresc un film în Piața Unirii din Cluj
Dacă mai e ceva ce a rămas neschimbat, e vârsta voluntarilor. Adolescenți care fac festivalul să vibreze cu tinerețea lor și fără a căror energie ar fi poate imposibil de organizat.
”Bună dimineața, vă putem ajuta cu ceva?”
Tresar un pic. Nu-i vorbă, și acum zece ani eram un ”dumneavoastră”, dar atunci o luam mai mult ca pe o formulă de politețe oarecum obligatorie, nu ca pe ceva legat de vârstă. Acum, însă, vreau, nu vreau, cred că firele albe mă încadrează automat în această categorie.
Îmi primesc acreditarea și întind mâna după un AperiTiff. Dacă festivalul s-a mărit de la an la an, ziarul tipărit doar în aceste zile s-a micșorat. Pe vremuri, era un ziar în toata regula, cu formatul mare, clasic. Acum s-a mai pipernicit, dar informația care te ajută să navighezi printre evenimentele zilei e acolo.
Ziarul festivalului – AperiTIFF
În numărul de luni, au republicat scrisoarea manifest a lui Tudor Giurgiu din 2002, când TIFF-ul era doar ”o joacă de copii, un Cineclub sătesc” în ochii autorităților, după cum l-a descris el.
”Un festival de film e o Instituție care trăiește 365 de zile și nu moare după prima ediție. Vrem să devină o tradiție, vrem să fim mai buni la anul”, mai scria regizorul în acest manifest.
Un festival de film, multiple oportunități
Iar dorința s-a transformat în realitate. TIFF-ul a devenit un reper în această parte de lume și de la an la an s-a dezvoltat în direcții care, la început, păreau poate improbabile.
Aici am văzut prima dată un cine-concert, cu o orchestră interpretând live muzica de film. Conceptul de food-film a devenit popular încă din primul an în care a fost pus în aplicare. Bucătari renumiți vin să gătească după o proiecție de film pe teme gastronomice, un sold-out garantat.
Iar între timp și-a găsit loc în festival și Teen Spirit, un concept în care sunt incluse filme care abordează teme care rezonează cu generațiile mai tinere, teme care le stârnesc curiozitatea sau care, dimpotrivă, le creează angoase.
Mai mult, tinerii sunt încurajați să abordeze temele de care sunt interesați. Vreți un exemplu? ”One Day. Many Stories – Diversity Days” este o idee care celebrează, după cum ați intuit deja, diversitatea. Da, știu, diversitatea este ceva despre care ni se spune zilnic că e ceva rău, că nu trebuie tolerată, cu atât mai mult acceptată.
Dar, frica asta care ne este inoculată, are și un antidot, spune Rebeca Greta Cazan, din echipa Teen Spirit: dialogul.
Astfel că, sub umbrela TIFF, a avut loc o întâlnire între locuitori ai Clujului și ”curieri din Siria, chelneri din Pakistan sau studenți din Bangladesh”, pentru a sparge bulele în care tindem să ne izolăm.
”E un paradox faptul că am evoluat ca specie prin conexiune, dar în viața de zi cu zi ne evităm. Când ne lipsește interacțiunea cu cei din alte culturi cu care împărțim același oraș, ”străinul” devine rapid o sperietoare. Cunoașterea celuilalt prin simplul fapt că vorbim și ne ascultăm este cel mai simplu mod prin care frica se transformă în curiozitate”, spune Rebeca.
Micile plăceri și provocări ale TIFF-ului
”Îîîuuu, m-au luat prin surprindere”, spune doamna care stă lângă mine în cinematograful ”Florin Piersic” și care tocmai răsfoia un program de la TIFF.
E ora 15:30 și luminile s-au stins în sală. În program asta e ora de start a filmului: 15:30. Nu 15:35, nu 15:40.
Niciodată nu am înțeles de ce la teatru, la film, la un concert de muzică clasică, mereu se dă credit întârziaților. Că știți cum e traficul, dar plouă afară, să mai așteptăm un pic. Traficul și vremea neprielnică îi afectează și pe cei 99% care au ajuns la timp, dar care se văd nevoiți să mai aștepte minute bune și după întârziați.
La TIFF nu e așa. Nu îmi mai amintesc dacă această punctualitate a existat dintotdeauna, dar pentru prima dată după multă vreme simt că efortul meu de a ajunge la timp este răsplătit.
”Mâine am în program patru filme”, spunea doamna de lângă mine cu câteva zeci de secunde înainte de stingerea luminilor și îi arăta persoanei care o însoțea lista de filme încercuite cu un marker roz.
Am zâmbit, amintindu-mi cu nostalgie de zilele în care stăteam și răsfoiam programul din scoarță în scoarță. ”Bun, deci filmul ăsta e azi și mai e și joi, dar joi am zis că o să mă duc la alt film. Deci mai rămâne azi. Dar ce fac și cu al treilea, care mai are o singură proiecție și e fix la aceeași oră?”
E ca un puzzle făcut din filme, dar în care piesele nu trebuie să se aranjeze perfect pentru a te declara totuși mulțumit. Am un prieten care spunea că dacă și-ar schimba job-ul, prima condiție pe care ar pune-o ar fi să i se garanteze că va avea concediu în perioada TIFF-ului și care în prima zi în care se anunța programul asta făcea ore bune. Încerca să găsească cea mai bună variantă a puzzle-ului pentru el.
Un alt tip de puzzle
”În prima zi de TIFF sunt obosit, iar în ultima și mai obosit!”. Pentru Mihai Chirilov, cel care alege filmele din program, puzzle-ul este și mai complicat.
Fiecare ediție vine cu provocările ei, dar pentru directorul artistic al festivalului, un lucru este cu siguranță mai simplu: “Am învățat să spun mai ușor nu”, mărturisește într-o discuție din lounge-ul TIFF. ”Dacă un film nu corespunde așteptărilor, spun direct nu!”
Pe de altă parte, dificultatea e acum de a spune da: ”Marea masă a producțiilor contemporane pare blocată într-un limbo aseptic și neimaginativ. Cinemaul de azi suferă de o cronică lipsă de tupeu: e cuminte, previzibil, pe pilot automat, duplicat la nesfârșit dintr-o matriță a conformismului.”
”Într-o lume în care publicul a devenit hipersensibil, gata să se simtă jignit din te miri ce, autorii calcă pe coji de ouă și își temperează preventiv orice avânt comic ireverențios pentru a nu ofensa.”
”Un film ca Marea crăpelniță al lui Ferreri nu ar mai fi posibil în zilele noastre. Almodóvarul începuturilor e la ani-lumină de Almodóvarul de azi. Fantoma lui Buñuel a ieșit la pensie (doar Jude o mai invocă uneori), iar Todd Solondz tace de zece ani. Am abandonat libertatea de a provoca și de a călca strâmb pentru confortul de a nu deranja pe nimeni.”
TIFF la ediția 25 este un festival cu un puternic parfum nostalgic. Nostalgia filmelor din trecut, nostalgia amicilor din București cu care te întâlneai mai des la Cluj, nostalgia tinereții. Cum va arăta TIFF-ul peste alți 25 de ani? Cred că e un exercițiu de imaginație destul de dificil în această lume ”hipersensibilă” menționată de Mihai Chirilov și, probabil, una dintre provocările viitorului va fi ca sufletul acestui festival să nu fie acaparat de artificialitate:
”E tot mai greu să livrezi un program pe măsura reputației noastre de agent provocator, dar, ca să-l parafrazez pe Corneliu Porumboiu, facem și noi festival cum putem.”
Anunțuri gratuite din Maramures