Dorința de a ajunge pilot militar începe să prindă contur pentru absolventul Claudiu Stanciu. Șeful Promoției 2026 a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a fost admis primul la specializarea „Aviaţie piloţi – aeronave cu motoare reactive” din cadrul Academiei Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Brașov.
Cu media 10 la testul de verificare a cunoștințelor în vederea admiterii în academiile militare, Claudiu s-a clasat primul între absolvenții de colegii naționale militare din țară, din Promoția 2026, cu media 9,98, demonstrând că performanța odată atinsă, trebuie menținută.
„Munca, perseverența, studiul aprofundat, disciplina și pasiunea reprezintă temelia pe care Claudiu și-a construit parcursul educațional și profesional, iar astăzi, efortul depus și fiecare provocare depășită sunt răsplătite pe măsura dedicării și determinării sale”, au precizat reprezentanții colegiului militar albaiulian.
„Încă din clasa a VIII-a mi-am dorit să ajung pilot militar și am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a reuși, iar astăzi pot spune cu mândrie că sunt cu un pas foarte important mai aproape de a-mi vedea visul realizat. Pentru mine, aviația nu a fost niciodată doar o alegere de carieră, ci o pasiune ce îmi permite să văd lumea dintr-o altă perspectivă și să trăiesc sentimentul unic de libertate pe care ți-l oferă cerul.
Faptul că fiecare secundă petrecută la manșa unei aeronave presupune atenție deplină, rigurozitate și multă pregătire este fix ceea ce mă atrage și mă determină să dau tot ce am mai bun în continuare. Acest rezultat este doar primul pas dintr-un drum lung, dar este dovada clară că orele de muncă și dăruirea dau mereu roade”, a mărturisit Claudiu Stanciu.
„Felicitări, Claudiu, pentru aceste realizări remarcabile, îți dorim mult succes în tot ceea ce urmează! Cer senin!”, au mai transmis reprezentanții colegiului militar albaiulian.
Secțiune Știri sub articolul principal
Anunțuri gratuite din Maramures


