Primăria Brașov a început demersurile pentru reabilitarea fațadelor clădirilor de pe Strada Sforii, una dintre cele mai cunoscute zone istorice și turistice ale orașului.
Proprietarii imobilelor cu fațade spre stradă au semnat acordul de principiu pentru includerea în programul multianual de reabilitare a fațadelor derulat de municipalitate.
Primarul George Scripcaru a avut o întâlnire cu riveranii, în cadrul căreia au fost prezentate etapele proiectului și condițiile de participare. Semnarea acordului reprezintă primul pas necesar pentru declanșarea procedurilor administrative și tehnice.
„Este esențial să intervenim la timp, cu soluții corecte, adaptate specificului unei zone istorice. Amânarea ar duce la accentuarea degradărilor și la costuri mult mai mari. Municipalitatea își asumă responsabilitatea pentru lucrările ce țin de domeniul public și pentru măsurile necesare de siguranță”, a declarat primarul Brașovului.
Proprietarii spun că, de-a lungul timpului, au fost nevoiți să suporte constant costuri pentru reparații, fără ca problemele structurale să fie rezolvate. Aceștia consideră că programul propus reprezintă o oportunitate reală de a remedia degradările acumulate și de a pune în valoare strada.
În prima etapă, intervențiile vor viza cele patru fațade dinspre Strada Sforii, urmând ca lucrările să respecte strict cerințele de protejare a patrimoniului construit. Evaluările tehnice realizate până în prezent au identificat ca problemă majoră infiltrațiile de apă, cauzate inclusiv de utilizarea, în trecut, a unor materiale incompatibile cu monumentele istorice.
„Materialele impermeabile folosite anterior au blocat eliminarea naturală a umidității din zidărie, accelerând degradarea. Documentația tehnică a urmărit identificarea exactă a cauzelor, pentru a propune soluții corecte și durabile”, a explicat arhitectul Alexandra Stoica.
Pe lângă reabilitarea fațadelor, municipalitatea are în vedere măsuri suplimentare de protecție și monitorizare. După finalizarea lucrărilor, pe Strada Sforii vor fi montate camere de supraveghere video, iar Poliția Locală va asigura un punct fix de monitorizare a zonei.
Anunțuri gratuite din Maramures


