Îngrijorare în rândul părinților copiilor care frecventează creșele din Brașov. Potrivit informațiilor comunicate acestora, numărul îngrijitoarelor ar urma să fie redus. Părinții au redactat chiar și o petiție către ISJ Brasov, Primaria Municipiului Brașov, Ministerul Educației si Cercetarii.
Petiția ”Opriți reducerea personalului în creșele din Brașov. Siguranța copiilor e în pericol!” a fost semnată deja de peste 2000 de persoane. Părinții cer clarificări legate de reducerea numărului îngrijitoarelor.
Să nu uităm că în municipiul Brașov vorbim de o supraaglomerare a creșelor. Foarte mulți micuți nici nu au prins loc. După ce că grupele sunt numeroase, iar personalul existent trebuia să facă eforturi pentru a gestiona cu brio toate activitățile legate de copii, acum vor fi și mai puține îngrijitoare.
Fiecare grupă are, potrivit părinților, aproximativ 20–23 de copii, cu vârste cuprinse între aproximativ 6 luni și 3 ani. În aceste condiții, părinții atrag atenția că o singură îngrijitoare ar putea ajunge să deservească, în total, aproximativ 40–46 de copii.
Vorbim despre copii de câteva luni, nu despre copii care se pot descurca singuri
Părinții spun că principala lor preocupare este siguranța copiilor. La vârste atât de mici, copiii au nevoie de supraveghere permanentă și de ajutor pentru activități pe care nu le pot realiza singuri. Nu este vorba de copii de grădiniță, care au un grad de autonomie mai ridicat.
Schimbarea scutecelor, igiena, mersul la toaletă, servirea mesei, schimbarea hainelor, pregătirea pentru somn, adormirea și supravegherea în timpul somnului sunt doar câteva dintre activitățile personalului din creșe.
„Un singur adult nu poate fi în două locuri în același timp”
În plus, părinții atrag atenția asupra situațiilor neprevăzute: un copil poate cădea, se poate lovi, poate avea nevoie urgentă de ajutor sau poate necesita atenție individuală. Într-o asemenea situație, întrebarea ridicată de părinți este cine îi supraveghează pe ceilalți copii.
Părinții susțin că reducerea personalului ar putea pune o presiune suplimentară chiar asupra angajaților, care ar fi nevoiți să gestioneze simultan situații ce necesită atenție individuală.
Niciun post de îngrijitoare nu va fi desființat anul acesta
Contactat de reporterii Transilvania365, purtătorul de cuvânt al ISJ Brașov a venit cu o serie de clarificări:
”Anul acesta nu va fi desființat niciun post de îngrijitoare. Nu va fi nimeni dat afară, va avea loc o reorganizare a posturilor. Vor avea loc transferuri, putând fi alese ca opțiuni cinci instituții de învățământ. Organigrama a fost supradimensionată la anumite creșe, Primăria a avut bani și a plătit aceste îngrijitoare, iar acum Ministerul Educației nu are acești bani.” a transmis Valentin Bucur.
Redăm textul integral al petiției:
Sesizare și solicitare de clarificări privind reducerea personalului și siguranța copiilor din creșă
Vă adresăm prezenta solicitare în calitate de părinți ai copiilor care frecventează creșa, în urma informațiilor primite cu privire la reducerea numărului de îngrijitoare.
Conform informațiilor comunicate părinților, urmează ca o singură îngrijitoare să deservească două grupe de copii, fiecare grupă având aproximativ 20–23 de copii, cu vârste cuprinse aproximativ între 6 luni și 3 ani. Aceasta înseamnă că o singură îngrijitoare ar urma să deservească aproximativ 40–46 de copii antepreșcolari, iar în perioadele în care aceasta se află la cealaltă grupă, un singur cadru didactic ar putea rămâne responsabil de 20–23 de copii.
Dorim să precizăm foarte clar că, în calitate de părinți, NU suntem de acord cu această măsură și avem serioase îngrijorări privind modul în care poate fi garantată siguranța și îngrijirea corespunzătoare a unor copii atât de mici în aceste condiții.
Nu discutăm despre copii de grădiniță cu un grad mai ridicat de autonomie, ci despre copii de creșă, cu vârste între aproximativ 6 luni și 3 ani, dintre care mulți necesită supraveghere permanentă și ajutor individual în numeroase activități zilnice.
Vă rugăm să ne explicați concret cum este prevăzută desfășurarea activității într-o asemenea formulă de personal și cum poate un singur adult să asigure în condiții de siguranță:
• supravegherea permanentă a 20–23 de copii;
• schimbarea scutecelor și igiena individuală;
• mersul la toaletă pentru copiii aflați în această etapă;
• spălatul și igienizarea copiilor;
• servirea mesei și ajutorul acordat copiilor care nu pot mânca singuri;
• schimbarea hainelor;
• schimbarea copiilor în pijamale și pregătirea pentru somn;
• adormirea și supravegherea copiilor în timpul somnului;
• scoaterea copiilor în exterior și readucerea lor în grupă în condiții de siguranță;
• deplasarea copiilor într-o clădire cu etaje;
• gestionarea situațiilor în care un copil cade, se lovește, se îneacă cu alimente, vomită, are nevoie urgentă de schimbare sau necesită atenție individuală;
• continuarea supravegherii celorlalți copii în momentul în care cadrul didactic trebuie să acorde ajutor unui singur copil.
Dorim să subliniem că preocuparea noastră nu este îndreptată împotriva cadrelor didactice sau a îngrijitoarelor.
Dimpotrivă, considerăm că o asemenea schemă de personal pune o responsabilitate excesivă asupra acestora și le poate pune în imposibilitatea obiectivă de a supraveghea și îngriji corespunzător toți copiii.
Un singur adult nu poate fi în două locuri în același timp. Oricât de bine pregătit și atent ar fi personalul, atunci când un copil necesită îngrijire individuală, ceilalți 19–22 de copii trebuie în continuare supravegheați.
Având în vedere vârsta foarte mică a copiilor și faptul că discutăm direct despre siguranța și integritatea lor, solicităm Inspectoratului Școlar Județean Brașov să verifice situația concretă și să ne comunice dacă această organizare respectă legislația, normele aplicabile și condițiile necesare funcționării în siguranță a unei creșe.
Totodată, solicităm efectuarea verificărilor necesare cu privire la schema de personal și modul concret în care urmează să fie asigurată supravegherea copiilor.
Prezenta adresă reprezintă o petiție în sensul Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002.
În conformitate cu art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002, autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația de a comunica petiționarului un răspuns în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, indiferent dacă soluția adoptată este favorabilă sau nefavorabilă
Cu stimă,
Părinții, bunicii, rudele si cunoscuții tuturor copiilor afectați
Anunțuri gratuite din Maramures


