Un medic chirurg maxilo-facial și conferențiar universitar a fost plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi agresat un jandarm aflat în serviciu la sediul Băncii Naționale a României – Sucursala Regională Cluj. Procurorii îl acuză de două infracțiuni de ultraj și susțin că acesta a încercat să intimideze militarul invocând funcțiile și influența pe care pretindea că o are.

Medicul i-ar fi aplicat jandarmului patru lovituri. FOTO: Pexels

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, incidentul s-a petrecut în noaptea de 27 iunie 2026, în jurul orei 23.30, pe strada Ion C. Brătianu din Cluj-Napoca.

Anchetatorii susțin că medicul i-ar fi aplicat jandarmului patru lovituri, dintre care una cu palma peste față, smulgându-i ochelarii de vedere, alte două lovituri în zona feței și o a patra în direcția capului, care a atins brațul victimei după ce aceasta s-a ferit, scrie news.ro.

„A agresat-o fizic pe persoana vătămată (…) prin aceea că i-a aplicat patru lovituri la nivelul feţei şi a corpului (…), cauzându-i persoanei vătămate suferinţe fizice”, au transmis procurorii.

Pe lângă agresiunea fizică, procurorii susțin că medicul i-a adresat jandarmului numeroase injurii și amenințări.

Potrivit anchetatorilor, acesta l-ar fi amenințat atât cu moartea, cât și cu pierderea locului de muncă și chiar cu o condamnare penală, încercând să-l determine să renunțe la aplicarea măsurilor legale.

În referatul procurorilor se arată că inculpatul și-a invocat în repetate rânduri statutul de „conferențiar universitar”, „chirurg” și „șef de secție”, pentru a-l intimida pe jandarm.

„Inculpatul a apelat la orice mijloace pentru a-şi asigura sustragerea de la tragerea la răspundere (…) de la proferarea de ameninţări, inclusiv cu moartea, la ameninţări cu pierderea locului de muncă, dublate de insistenţa declamare a funcţiei şi a statutului său social”, au arătat procurorii.

Aceștia susțin că medicul a încercat să lase impresia că este o persoană influentă și cu resurse financiare importante, capabilă să determine concedierea jandarmului.

Procurorii au cerut arestarea preventivă a medicului, apreciind că gravitatea faptelor justifică această măsură. Judecătoria Cluj-Napoca a respins însă solicitarea și a dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu.

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit informațiilor apărute în presa locală și confirmate de datele de pe portalul instanțelor, ar fi vorba despre Paul Andrei Țenț, medic chirurg maxilo-facial și conferențiar universitar, care profesează atât la Cluj-Napoca, cât și la un spital din Oradea.

Medicul este cercetat pentru două infracțiuni de ultraj, iar ancheta penală continuă.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *