Înfiinţat de puţină vreme, clubul sibian este Făt Frumos din basmele lui Eminescu, “creşte într-un an cât alţii-n şapte”. Din 2021 încoace, ACS Champions s-a dezvoltat temeinic, echipele sale au atins an de an fazele superioare ale principalei întreceri interne, iar acum a ajuns cu toate cele patru echipe de fete în semifinalele Campionatului Naţional. La Sibiu, foamea de performanţă e mare în voleiul juvenil şi speranţele “panterelor” sunt ca măcar un trofeu de campioană naţională să fie acontat şi să li se alăture celorlalte cupe şi medalii în vitrina de trofee a clubului.
ACS Champions se numără, anul acesta, printre cluburile care au reuşit performanţa de a avea câte o echipă în semifinalele de la U13, U15, U17 şi U19. Mai mult, clubul sibian este singurul din provincie care a ajuns cu toate echipele în anticamera turneelor finale ale Campionatelor Naţionale, celelalte două fiind din Capitală, Dinamo şi CSM Bucureşti.
“Este o realizare care spune totul despre nivelul proiectului din Sibiu. Doar aceste trei cluburi au reușit calificarea în semifinale la toate cele patru categorii de vârstă: U13, U15, U17 și U19”, notează ACS Champions.
Echipa U17, ultima calificată în semifinale
Calificarea echipei U17 a venit în urma unui parcurs foarte bun în turneul semifinal 1, găzduit într-o atmosferă specială de Sala Sporturilor din Șura Mică, loc devenit deja sinonim cu voleiul de calitate. “Panterele” au controlat competiția și au încheiat pe primul loc după 3-0 cu CSŞ 2 Baia Mare, 3-1 cu Viitorul Florești şi din nou 3-0 cu ProVolei Arad. ACS Champions a încheiat aşadar turneul pe primul loc, cu 9 puncte din 9 posibile şi 9-1 la seturi, fiind urmată de CSŞ 2 Baia Mare (6 puncte), Viitorul Floreşti (3) şi ProVolei Arad (0).
Lotul ACS Champions Sibiu U17 este alcătuit din Ines Gheară, Pia Overduin, Draga Savu, Cătălina Vasilescu, Adela Vasilescu, Alessia Corpodean, Carla Maxim, Irina Lascău, Ana Grădinariu, Laura Grădinariu, Andreea Savu, Karina Roşianu, Maia Dimu şi Eliza Bardaş.
“Faptul că suntem între cele trei cluburi din România care au toate grupele calificate în semifinale este o confirmare importantă pentru noi. Înseamnă că direcția este bună și că munca noastră are consistență. Știm că nu suntem perfecți, dar ne dorim ca în fiecare zi să devenim mai buni, ca echipă și ca oameni. Acesta este, de fapt, obiectivul nostru real”, declară Sabin Sopa, antrenorul şi, totodată, preşedintele clubului sibian.
Cu gândul la turneul final
ACS Champions U17 a intrat în Top 12 național și va fi prezentă, în perioada 24-26 aprilie, la turneul semifinal 2, alături de CSM București, LPS Cluj-Napoca şi HV Junior Iași. Iar obiectivul “panterelor” lui Sabin Sopa este fără doar şi poate calificarea la turneul final al Campionatului Naţional.
Anunțuri gratuite din Maramures


