CNCF „CFR” SA – Sucursala Regională CF Cluj a publicat, pe 28 septembrie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), anunțul de participare simplificat SCN1180318 pentru încheierea unui acord-cadru cu durata de 48 de luni, având ca obiect lucrările de întreținere și intervențiile accidentale la clădirile și instalațiile aferente din raza sucursalei. Valoarea totală estimată se încadrează în intervalul 2,5–10 milioane de lei, iar ofertele pot fi depuse până la 14 octombrie 2026, ora 15:00.
Procedura, de tip simplificat și înregistrată cu numărul de referință 49/A/935/2026, vizează clădirile și instalațiile aferente destinate publicului călător sau în care își desfășoară activitatea personalul CFR, amplasate în județele Cluj, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud și parțial Mureș. Potrivit entității contractante, scopul lucrărilor este menținerea în stare de funcționare a clădirilor, a construcțiilor speciale și a instalațiilor aferente, precum și remedierea cât mai rapidă a defecțiunilor și avariilor care pot duce la disfuncționalități sau la perturbarea activității la calea ferată. Contractul nu este împărțit în loturi, nu este finanțat din fonduri europene, iar obiectul principal este încadrat la codul CPV 45453000-7 (lucrări de reparații generale și de renovare), cu coduri suplimentare pentru repararea și întreținerea centralelor termice, servicii de reparare și întreținere, precum și distribuție de gaz.
Lucrările acoperă o gamă largă de intervenții: întreținere și reparații la clădiri (zidării, tencuieli, finisaje, tâmplărie, șarpante și învelitori, copertine aferente clădirilor și cele de pe peroane, jgheaburi, burlane, confecții metalice), instalații sanitare, rețele de alimentare cu apă și canalizare – inclusiv evacuarea apelor pluviale din tunelurile pietonale –, instalații termice și electrice, lucrări specifice de pregătire pentru iarnă, precum și verificări tehnice periodice, revizii și reparații la instalațiile de gaz. Caietul de sarcini nr. 1564/19.08.2026, de 72 de pagini și însoțit de liste de cantități, prevede pentru centralele termice verificări tehnice efectuate cu o firmă autorizată ISCIR la cel mult 2 ani, verificarea supapelor la cel mult un an și intervenții la solicitare: în cel mult 24 de ore pentru urgențe și în cel mult 48 de ore pentru reparații, în cadrul programului de lucru al personalului beneficiarului.
Entitatea contractantă intenționează să încheie un acord-cadru pe 48 de luni, în cadrul căruia se vor atribui contracte subsecvente cu durata de 12 luni, cu frecvență anuală. Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Garanția de participare este de 25.000 de lei, iar garanția de bună execuție reprezintă 10% din prețul contractului subsecvent, fără TVA, se constituie numai în lei și trebuie să fie irevocabilă și necondiționată. Perioada de garanție a lucrărilor este de 5 ani, calculată de la data procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, potrivit caietului de sarcini.
Documentația stabilește și regulile de decontare: lucrările neprevăzute, care nu se regăsesc în listele de cantități, se calculează pe baza indicatoarelor de normă de deviz (ediția 1981/1982 și edițiile ulterioare actualizate), iar tariful orar al manoperei, prețurile unitare ale materialelor din ofertă, tarifele pentru utilaje și transport, precum și procentele pentru cheltuielile indirecte și profit rămân nemodificate pe toată durata contractului. Situațiile de lucrări urmează să fie verificate de beneficiar în cel mult 5 zile de la primire.
Nu sunt impuse criterii de capacitate economică și financiară, dar cele tehnice sunt consistente. Ofertanții trebuie să demonstreze că, în ultimii 5 ani, au dus la bun sfârșit lucrări similare sau superioare ca complexitate ori scop, cu o valoare individuală sau cumulată de cel puțin 2.500.000 de lei fără TVA, la nivelul unuia sau mai multor contracte. Sunt considerate similare lucrările de reparații, refacere și renovare la clădiri și instalații aferente, de la reparații de acoperiș și finisaje până la instalații sanitare, termice și electrice. Suplimentar, ofertanții trebuie să dețină autorizație de furnizor feroviar și agrement tehnic feroviar (AFER) pentru lucrări de reparații și întreținere la clădiri – inclusiv cele care adăpostesc echipamente de control, conducere și semnalizare a circulației –, la peroane, rampe, copertine, pasarele, pasaje și tuneluri pietonale, drumuri de acces, precum și pentru lucrări de întreținere și reparații curente la instalațiile electrice.
Lista cerințelor continuă cu autorizație pentru lucrări de ignifugare a materialelor combustibile (OMAI nr. 87/2010), autorizație ANRE pentru proiectarea și execuția instalațiilor de utilizare a gazelor naturale (PDIB și EDIB), autorizații ISCIR pentru aparate consumatoare de combustibil cu puteri de până la 400 kW (PT A1 2010) și pentru dispozitive de siguranță (PT C7 2010), precum și certificări ISO 9001 și ISO 14001. Ofertanții trebuie să prezinte și o listă nominală a personalului de conducere și de specialitate, inclusiv un responsabil în domeniul securității și sănătății în muncă, și să declare partea din contract pe care intenționează să o subcontracteze.
Oferta se depune exclusiv în format electronic în SEAP, în limba română, cu semnătură electronică extinsă, împreună cu DUAE; documentele justificative sunt solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc. Oferta trebuie să rămână valabilă până la 14 ianuarie 2027, adică timp de trei luni. Solicitările de clarificări pot fi adresate până în a 8-a zi înainte de termenul-limită, respectiv până pe 6 octombrie, iar entitatea contractantă răspunde până în a 6-a zi înainte de termen. Contestațiile se soluționează de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
Anunțuri gratuite din Maramures


