CFR Cluj – Universitatea Cluj, ora 20:30, LIVE TEXT 

Meciul reprezintă o restanță din cadrul rundei a patra din Superliga României și le găsește pe cele două mari rivale la o diferență de doar două puncte în clasament.

Universitatea este pe locul cinci, cu 15 puncte, în timp ce rivala CFR are 13 puncte și este pe locul opt. 

În conferința de presă premergătoare partidei, Cristiano Bergodi a transmis că duelul din Cluj este unul de reper. În ciuda problemelor financiare pe care le întâmpină rivala, italianul a amintit că meciul va fi unul disputat, iar U Cluj poate afla unde se află, de fapt, în acest moment.

„E un punct de reper meciul. Adică meciul cu FCSB când părea că era victimă sigură CFR, ba din contră a câștigat meciul, a jucat bine. Jucam și la ei, atunci au un mic avantaj în Gruia, dar și noi vom avea suporterii lângă noi și e foarte important.

E un meci în care se simte emoția, adică suntem pregătiți, pentru că știm că va fi un război meciul ăsta. Obiectivul e să luăm puncte, asta e normal. Noi jucăm să câștigăm acest meci, pentru că e un meci în plus, e o restanță. Ar fi super pentru noi să urcăm în clasament”, a declarat Cristiano Bergodi.

Opt dintre cele 15 goluri înscrise de ceferiști au fost izbutite până la pauză. De partea cealaltă, 10 dintre cele 14 goluri marcate de studenți au fost reușite în repriza secundă.

  • Cele mai multe goluri într-un duel de pe prima scenă: 21 august 2023, Universitatea Cluj – CFR Cluj 3-4.
  • Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 25 aprilie 2026, CFR Cluj – Universitatea Cluj 1-0 (Andrei Cordea).



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *