Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
CFR Cluj continuă să fie activă pe piața transferurilor, iar patronul Ioan Varga a confirmat că formația din Gruia încearcă să obțină semnăturile a doi dintre cei mai promițători internaționali români de tineret.
Omul de afaceri nu a vrut să dea foarte multe detalii despre negocieri, dar a confirmat unul dintre numele ce s-au vehiculat în ultimul timp.
Ioan Varga confirmă negocierile pentru Vermeșan și Szimionaș
Este vorba despre Ioan Vermeșan și Luca Szimionaș, ambii în vârstă de 19 ani, legitimați în prezent la Hellas Verona. Cei doi au crescut la Ripensia Timișoara, iar în urmă cu trei ani au făcut pasul în fotbalul italian, unde au evoluat pentru formația din Serie A, retrogradată între timp în eșalonul secund.
Interesul pentru cei doi fotbaliști nu este unul exclusiv din partea clubului ardelean. Atalanta monitorizează la rândul ei situația lui Vermeșan și Szimionaș, existând varianta ca aceștia să fie transferați și trimiși ulterior la echipa secundă a clubului bergamasc. Cu toate acestea, Neluțu Varga este hotărât să îi aducă la Cluj și a confirmat negocierile aflate în desfășurare.
”Vermeşan e o ţintă, da, mai e încă cineva. Vreau să iau doi jucători de la naţionala de tineret. (n.r. – Szimionaş?) Mă trageţi de limbă. Nu mă interesează că e sau nu e Atalanta pe fir. Eu ştiu ce pot oferi, negociem şi vedem dacă putem perfecta transferurile”, a spus Ioan Varga pentru Primasport.
Anunțuri gratuite din Maramures


