O echipă de cercetători din Cluj a dezvoltat o tehnologie inovatoare destinată să rezolve una dintre cele mai mari provocări din domeniul protecției mediului: colectarea selectivă deficitară din spațiile publice.
A fost prezentat la Paris
Proiectul a fost dezvoltat de soții Alexandra și Gabriel Chișiu, ambii absolvenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca, care au construit primul prototip acasă, relatează TVR Info.
Sub numele Nicelium, proiectul propune un coș de gunoi inteligent capabil să identifice și să separe automat ambalajele aruncate de cetățeni, fără ca aceștia să mai fie nevoiți să aleagă fanta potrivită.
Invenția românească a atras deja atenția pieței internaționale de sustenabilitate. Până în prezent, inițiativa a atras un grant european de cercetare și inovare de peste un milion şi jumătate de euro, după ce în prealabil soții Chișiu au depus și o cerere de brevet la OSIM. Pototipul a fost deja prezentat cu succes la Paris, în cadrul celui mai mare târg de sustenabilitate.
Cum funcționează dispozitivul
Procesul de sortare automată se bazează pe o combinație între un sistem avansat de senzori optici, o cameră video integrată și algoritmi de inteligență artificială (AI). Întregul lanț de decizie și separare mecanică durează doar 3,5 secunde din momentul în care obiectul este introdus în fanta receptoare.
Etapa de analiză și recunoaștere propriu-zisă a deșeului realizată de softul de inteligență artificială durează aproximativ 30 de milisecunde.
În acest timp scurt, sistemul identifică tipul materialului, determinând dacă este vorba despre PET, doze de aluminiu, sticlă, hârtie sau fracție menajeră. Restul de timp este utilizat de componentele mecanice interne ale containerului pentru a direcționa obiectul în compartimentul dedicat.
Sistemul rezolvă astfel problema contaminării încrucișate a deșeurilor în spațiile aglomerate, situație în care un singur ambalaj aruncat greșit poate invalida întregul conținut reciclabill al unui container clasic.
Producția în serie, programată pentru 2027
Echipa clujeană vizează în principal clădirile comerciale, huburile de transport și aeroporturile internaționale, unde volumul de deșeuri este uriaș, iar atenția oamenilor la sortare este scăzută. Dispozitivele sunt dotate și cu un modul de transmisie de date care anunță personalul de salubritate în timp real când un compartiment este plin, optimizând astfel traseul și timpii de colectare.
Planul stabilit de echipa din Cluj prevede derularea unor teste în condiții reale de funcționare, urmate de lansarea producției de serie în vara anului 2027, când se estimează o capacitate de asamblare de aproximativ 80 de unități pe lună.
Anunțuri gratuite din Maramures


