Traficul infernal către stațiunile de pe Valea Prahovei ar putea deveni istorie în câțiva ani. Centura orașului Comarnic, șosea care va ajuta la fluidizarea traficului către munte, ar putea fi deschisă vara aceasta. Iar în cinci ani am putea circula spre Brașov chiar pe autostradă.

Lucrările la centura orașului Comarnic au început în urmă cu trei ani și au costat costat 93 de milioane de euro, bani europeni. Potrivit proiectului, drumul trebuie să fie dat în folosință la sfârșitul lunii iunie.

Varianta ocolitoare a orașului Comarnic va avea aproape 6 km, iar în momentul de față stadiul lucrărilor este de peste 80%.

Virgiliu Daniel Nanu – președinte CJ Prahova: Într-adevăr suntem la limită cu acest termen. Eu sper în continuare să ne apropiem de 100%.

Ștefan Ignat – șef șantier: Noi lucrăm la capacitate maximă pe toate fronturile, la toate punctele de lucru, se lucrează zilnic.

Localnic: Sperăm să fie anul acesta pentru că au fost foarte multe amânări din câte am auzit acum în iunie va fi finalizată și atunci vom vedea și eficiența acesteia.

Localnică: Ar mai fluidiza un pic traficul. Și pe Breaza ar trebui făcut ceva pentru că toți intră acolo și e foarte aglomerat.

Localnic: Am văzut că a început și la Sinaia acolo să facă, la Bușteni când sunt sărbători e dezastru.

Lucrările la centura Bușteni-Azuga, investiția estimată la aproximativ 110 milioane de euro, ar putea fi gata peste trei ani. Sunt semnale și că autostrada Ploiești-Brașov va prinde contur. Până anul viitor ar putea fi gata studiul de fezabilitate, după o perioada lungă de neînțelegeri cu privire la foraje.

Gabriel Budescu CNIR: Ajunsesem la un moment dat la vreo șase teme propuse pe partea de foraje geotehnice. Într-un final am ajuns la un compromis vizavi de amplasarea și adâncimea fiecărui foraj.

Virgiliu Daniel Nanu – președinte CJ Prahova: Gândiți-vă că toți participanții la trafic, toți prahovenii cred că o așteaptă mai bine de 25 de ani. Toți au promis această autostradă.

Șofer: Nu putem să luăm în calcul asta până nu vedem concret au mai fost foarte multe discuții despre această autostradă care nu s au pus în practică.

În cel mai bun caz, autostrada Ploiești – Brașov va fi gata peste cinci ani. Costurile vor fi stabilite în urma studiului de fezabilitate.

Editor : A.P.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *