Un vechi elefant-tobogan din cartierele Sibiului, construit în anii ’80 sub îndrumarea unui tehnolog de la Liceul Industrial nr. 7, este salvat după aproape o jumătate de secol. Sorin Popa l-a recuperat și se pregătește să-l restaureze din bani proprii, în memoria tatălui său. Între timp, comunitatea sibiană s-a mobilizat și reconstruiește, fotografie cu fotografie, povestea „Elefantului copilăriei”.

Pentru generații întregi de copii din Sibiu, elefanții-tobogan din cartiere au fost mai mult decât niște obiecte din beton. Au fost locuri de întâlnire, de joacă, de aventură și, uneori, de genunchi juliți. Într-o perioadă în care locurile de joacă nu aveau dotările spectaculoase de astăzi, imaginația copiilor transforma un simplu elefant din beton într-un adevărat tărâm al copilăriei.

Pentru Sorin Popa, însă, unul dintre acești elefanți are o semnificație cu totul aparte.