Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș a preluat 14 persoane vulnerabile relocate în urma anchetei DIICOT care vizează mai multe centre de îngrijire din județul Bihor.

Dintre beneficiarii, cu vârste între 45 și 94 de ani, 4 au fost repartizați în cămine, iar 10 în centre de îngrijire din județ, fiind evaluați medical în regim de urgență.

Reprezentanții DGASPC Mureș au precizat că, în cazul unor persoane, lipsesc documentele de identitate. Purtătorul de cuvânt al instituției, Doru Constantin:

„Sunt din diferite părți ale țării, n-am reușit să identificăm dacă sunt și din Mureș. Trebuie să facem corespondență cu Direcția județeană de Evidență a Persoanelor. La acest moment nu pot să precizez dacă au sau nu certificat de încadrare în grad de handicap. Am cerut sprijinul Direcției județene de Evidența Persoanelor pentru a ne comunica în cazul celor care nu au acte sau au acte parțiale, care este domiciliul lor. Trebuie identificați medicii de familie să vedem cine poate oferi o evaluare de urgență.”

Ancheta DIICOT din Bihor vizează o grupare suspectată de trafic de persoane și exploatarea unor persoane vulnerabile sub paravanul unei asociații umanitare, prejudiciul estimat la peste 13 milioane de lei.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *