Curtea de Apel Alba Iulia a respins toate criticile aduse rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în cel mai mare dosar de corupție instrumentat de această structură în acest moment, în județul Sibiu. Este vorba de dosarul în care procurorii sunt pe urmele unor părți din cele 100 de ha de teren ale Șelimbărului subevaluate de 200 de ori până la a ajunge sub controlul lui Eugen Iordănescu, directorul Camerei de comerț, industrie și agricultură (CCIA) Sibiu. Instanța a menținut în acest dosar sechestre asupra unor averi estimate la 4 milioane de euro, averi constituite – potrivit procurorilor – din banii obținuți pe seama terenurilor subevaluate ale șelimbărenilor.

„Respinge cererile şi excepţiile formulate în procedura de cameră preliminară de inculpații Iordănescu Eugen, Iordănescu Alexandru, Iordănescu Ștefan, Pintea Adrian-Ioan și Muntean Florian-Ioan, precum și de partea civilă Parc Industrial Sibiu SA prin reprezentant legal Antoce Alexandru, ca neîntemeiate. (…) constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 838/85/P/2023/d1 din data de 06.11.2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei”, se arată în minuta dată publicității de Curtea de Apel Alba Iulia, în cursul zilei de miercuri a săptămânii trecute.

Nouă persoane sunt trimise în judecată în acest dosar în care procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) estimează prejudicii de peste 20 de milioane de lei. Prejudiciile au fost produse prin faptul că o parte din terenurile Parcului Industrial Sibiu – amenajat pe cele 100 de ha luate subevaluat de la Primăria Șelimbăr – au fost mai apoi iarăși subevaluate de Iordănescu înainte de a ajunge pe numele său și – în unele cazuri – vândute la prețul pieței unor investitori de bună credință.

Amplasamentul Parcului Industrial Sibiu. Foto: Google Earth

Procurorii îl consideră pe Eugen Iordănescu principalul autor al infracțiunii de „stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar” (administrația din Șelimbăr a primit aproximativ 10% din acțiunile Parcului Industrial ca urmare a faptului că a venit cu un aport de 100 de ha de teren).

Iar pe cei doi fii ai săi, procurorii îi acuză de faptul că au încercat să șteargă urmele unora din bunurile dobândite ilicit de tatăl lor. Cei doi fii au fost trimiși în judecată pentru „transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia”.

La doar o zi după ce Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că judecata poate începe, opt din cei nouă inculpați din dosar au formulat contestații, care urmează să fie judecate la Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Iar abia după ce instanța supremă se va pronunța, judecata va putea începe ori procurorii vor fi puși să refacă rechizitoriul ori să renunțe la trimiterea în judecată.

Pe lângă Iordănescu și cei doi fii, în judecată au mai fost trimiși și alți reprezentanți ai Parcului Industrial Sibiu, acuzați de complicitate la diminuarea valorii terenurilor sau de mărturii mincinoase, precum și un notar public, acuzat de mărturie mincinoasă.

Are DNA programe piratate?

În faza de verificare a legalității rechizitoriului, avocații inculpaților au cerut instanței – printre altele – să verifice dacă toți cei aproape 40 de polițiști judiciari care au lucrat alături de DNA la acest dosar au și avizele necesare. Sau dacă programele folosite de procurori pentru perchezițiile informatice nu sunt cumva piratate. „Sunt niște licențe care costă la ordinul sutelor de mii de euro, zecilor de mii de euro, poate nu le aveau, poate au expirat”, a susținut unul din avocații inculpaților în fața instanței, conform informațiilor redate în format anonimizat prin intermediul ReJust.ro.

La fel ca și în dosarul în care Iordănescu a fost acuzat de procurorii sibieni de fapte de corupție săvârșite în calitate de reprezentant al județului Sibiu – dosar în care Iordănescu a fost achitat pe fond – și în acest caz avocații au cerut verificarea legalității a numeroase alte acte. Inclusiv a unora care nu mai făceau parte din dosar, dar care – potrivit avocaților – «sunt „fructele pomului otrăvit» atâta timp cât din acele probe s-a mers mai departe și s-au administrat probe în acest dosar”.

Iar dacă în dosarul în care Iordănescu a fost, în cele din urmă, achitat, judecătorii de la Alba Iulia au dispus eliminarea a numeroase probe din cauză că au fost obținute de procurori fără a respecta regulile, de această dată aceeași instanță a menținut rechizitoriul în forma sa inițială.

Pe urmele banilor

În cadrul acestui dosar, procurorii anticorupție au instituit sechestru pe terenuri, apartamente, case, conturi bancare, autoturisme de lux și participații la firme aparținând unui grup de 11 persoane fizice și unei societăți comerciale. Asta în condițiile în care procurorii estimează în acest dosar un prejudiciu de 20,6 milioane de lei.

În faza de cameră preliminară, Iordănescu & co au contestat aceste măsuri asigurătorii atât la Curtea de Apel Alba Iulia, cât și – mai apoi – la Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Ambele instanțe au respins contestațiile și au menținut sechestrele asupra averilor despre care procurorii susțin că au fost formate ca urmare a subevaluării repetate a terenurilor provenite inițial de la locuitorii comunei Șelimbăr.

Și firma care administrează sala de nunți și evenimente ridicată de familia Iordănescu în Parcul Industrial Sibiu are bunuri indisponibilizate în acest dosar. Foto: arhiva turnulsfatului.ro

Cel mai mare sechestru – până la concurența sumei de 20.692.988,58 lei – a fost instituit pe bunurile lui Eugen Iordănescu. Valoarea estimată a imobilelor identificate de procurori în proprietatea lui este de aproape 6 milioane de lei. Între acestea intră, de exemplu, patru terenuri intravilane în Parcul Industrial Sibiu, un apartament de 84,57 mp cu trei camere, situat în Sibiu, un autoturism BMW 740D XDRIVE, participații la două societăți comerciale și conturile bancare deschise la mai multe bănci. Sechestrul admis de instanțe acoperă și orice alt bun prezent sau viitor al lui Iordănescu, până la concurența celor peste 20 de milioane de lei.

Soția lui Eugen Iordănescu face obiectul unui sechestru separat, de 6,8 milioane de lei, pe aceleași terenuri – înscrise ca bun comun – și pe același apartament. Procurorii includ în suma totală și 920.840,78 lei reprezentând folos obținut din exploatarea unui bun supus confiscării speciale.

Sechestre până în Piața Mare

Fiul Ștefan Iordănescu, project manager al Parcului Industrial Sibiu, are sechestrate bunuri până la concurența sumei de 2,25 de milioane de lei. Printre acestea se află două apartamente de circa 110 mp fiecare, pe care, potrivit procurorilor, le-a primit prin donație de la părinți, după cum rezultă din hotărârea publicată în format anonimizat prin intermediul ReJust.ro.

Fiul Alexandru Iordănescu are sechestrate bunuri până la 7.450.055,22 lei. Principalul bun vizat este un teren de 11.566 mp aflat în Parcul Industrial Sibiu și care a ajuns în proprietatea fiului în septembrie 2017, în urma unei tranzacții în care valoarea acestui teren a fost diminuată de mai bine de zece ori. Procurorii susțin că Iordănescu-tatăl i-a vândut lui Iordănescu-fiul terenul cu nici 24.000 de lei, pe când valoarea acestui teren era, în realitate, de 2,8 milioane de lei.

Printre bunurile lui Alexandru Iordănescu pe care au mai fost menținute sechestre se numără și părți sociale în valoare de 2,3 milioane de lei, dar și trei apartamente situate în Piața Mare a Sibiului, într-o clădire monument istoric, plus mai multe case și terenuri transferate de la părinți prin contracte de întreținere în 2022.

Procurorii susțin că cele trei apartamente au fost achitate în realitate de tatăl lui Alexandru, în timp ce soția acestuia face obiectul unui sechestru de 4,6 milioane de lei pe mai multe proprietăți imobiliare – case și terenuri în Sibiu -, transferate de socrii săi prin contracte de întreținere în 2022 și 2024. Procurorii susțin că transferurile au urmărit sustragerea bunurilor de la măsurile asigurătorii.

Pentru a demonstra proveniența banilor necesari pentru achiziția apartamentelor în Piața Mare, procurorii au depus interceptări la dosar. Foto: arhiva turnulsfatului.ro

În fine, instanțele au mai menținut sechestre și asupra unor bunuri aflate și pe numele celeilalte nurori a lui Iordănescu. Soția lui Ștefan Iordănescu are sechestrate bunuri de 1,3 milioane de lei: un apartament de 88 mp și două terenuri în Sibiu, donate de cumnații ei în cursul anilor 2024 și 2025.

Citește și Anul și tunul. Cum și-a băgat Iordănescu copiii în dosarul DNA, subevaluând terenuri deja preluate subevaluat de la Șelimbăr. „Nu dau declarații. Mai ales dumneavoastră”

Dosarul în care este trimis acum în judecată Iordănescu a fost deschis după ce, în primăvara anului 2021, Turnul Sfatului a publicat o amplă anchetă despre cum a ajuns gruparea Iordănescu să pună mâna pe 100 de ha de teren ale comunei Șelimbăr. Citește mai multe detalii aici: Cum să îți treci Sibiul pe nume, cu terenuri subevaluate de 200 de ori. Rețeta lui Eugen Iordănescu

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *