Aproape 900 de firme din județul Hunedoara au fost radiate în primele șase luni ale anului 2026, potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Numărul este ușor mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut. Și suspendările sau dizolvările au înregistrat scăderi.

Potrivit statisticilor ONRC, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026, în județul Hunedoara au fost radiate 893 de firme, față de 929 în aceeași perioadă din 2025.

Doar în luna iunie, în județ au fost radiate 133 de societăți comerciale. La nivel național, în aceeași lună, ONRC a raportat 7.145 de radieri.

La nivelul întregii țări, prima jumătate a anului a adus însă o creștere a numărului de radieri. În perioada ianuarie–iunie 2026, au fost radiate 46.283 de firme, față de 43.793 în aceeași perioadă din 2025.

Mai puține suspendări de activitate în Hunedoara

O scădere apare și în cazul firmelor care și-au suspendat activitatea. În județul Hunedoara, în primele șase luni din 2026, au fost înregistrate 155 de suspendări, față de 182 în aceeași perioadă a anului trecut. Numai în luna iunie, alte 21 de firme din județ și-au suspendat activitatea.

Aproape 400 de firme au fost dizolvate

Și numărul dizolvărilor a rămas ușor sub nivelul din 2025. În perioada ianuarie–iunie 2026, în județul Hunedoara au fost dizolvate 391 de firme, față de 395 în primele șase luni ale anului trecut. În iunie, ONRC a consemnat 60 de dizolvări în județ.

Câte firme noi au apărut în județ

Datele Registrului Comerțului arată o ușoară scădere și la capitolul înmatriculări. În prima jumătate a anului 2026, în județul Hunedoara au fost înregistrate 982 de firme și forme de organizare, față de 995 în aceeași perioadă din 2025.

În luna iunie au fost înregistrate 158 de noi entități, dintre care 83 de SRL-uri, 66 de PFA-uri și 9 întreprinderi individuale (II).

Astfel, în județ, numărul firmelor radiate în prima jumătate a anului a fost apropiat de cel al noilor înmatriculări, în timp ce suspendările și dizolvările au avut valori mai mici decât în perioada similară din 2025.

 

Monika BACIU



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *