Proiectul exploatării de magneziu de la Rășinari a stârnit numeroase controverse și îngrijorări în Mărginimea Sibiului. În timp ce localnicii se pregătesc pentru referendumul din 8 noiembrie, compania care dorește să realizeze investiția anunță că nu intenționează să renunțe la proiect.
Andrei Degeratu, directorul general al MPI Magnesium, este invitatul unei noi ediții a emisiunii „Interviurile Ora de Sibiu”, realizată de Dragoș Popescu, redactorul-șef al Ora de Sibiu.
Ce se întâmplă dacă rășinărenii votează împotriva exploatării? Unde va fi construită uzina de prelucrare, după refuzul autorităților din Săliște? Ce impact ar putea avea proiectul asupra mediului și turismului din zonă? Și ce beneficii financiare promite compania comunității locale?
În cadrul interviului, Andrei Degeratu explică ce presupune exploatarea de suprafață, cum ar urma să fie transportat materialul extras și ce măsuri sunt prevăzute pentru limitarea poluării. Directorul general vorbește și despre investiția de peste 200 de milioane de euro, locurile de muncă și sumele pe care compania este dispusă să le ofere anual comunității din Rășinari.
▶ Vezi pagina acestui video: Ce se întâmplă cu exploatarea magneziului de la Rășinari: șeful MPI Magnesium, la „Interviurile Ora de Sibiu” — VIDEO
Discuția abordează și subiectele care au încins spiritele în ultimele săptămâni: reacțiile primarilor din Rășinari și Săliște, acuzațiile privind implicarea politicului, referendumul și posibilitatea unor acțiuni în instanță dacă proiectul va întâmpina blocaje administrative.
Cât de departe este dispusă să meargă compania pentru a-și duce proiectul la capăt?
🔴 LUNI, 19 OCTOMBRIE, ORA 20:00
🎥 Urmăriți interviul integral pe site-ul Ora de Sibiu (oradesibiu.ro), pe pagina noastră de Facebook și pe canalul nostru de YouTube.
▶️ Nu ratați o nouă ediție a emisiunii „Interviurile Ora de Sibiu”!
Comentarii
Anunțuri gratuite din Maramures


