Pe o vreme ca-n Londra, Regele Charles şi Regina Camilla au fost primiţi la Casa Albă cu 21 de salve de tun, în timp ce era intonat imnul God Save The King.

“Ce zi britanică frumoasă este! Şi chiar este frumoasă! Majestăţile voastre, membri ai delegaţiei britanice, prieteni, oaspeţi membri ai administraţiei, bine aţi venit la Casa Albă!”, a spus preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

Departe de ochii presei, monarhul şi preşedintele american au făcut schimb de cadouri – Donald Trump a primit o monedă comemorativă, făcută la comandă, pentru a marca 250 de ani de la semnarea Declaraţiei de Independenţă.

Articolul continuă după reclamă

Cum a decurs prima zi a vizitei regelui Charles la Casa Albă

În prima zi a vizitei, în timpul fotografiei oficiale, preşedintele american ar fi deschis vorba despre atacul asupra lui din weekend şi despre războiul din Ucraina, dar Charles i-a propus să discute subiectul în privat. Prima Doamnă a Statelor Unite a purtat un costum cu două rânduri de nasturi, semnat Adam Lippes, şi pantofi cu toc Manolo Blahnik din piele de şarpe. Regina Camilla a ales o rochie albă cu broderii negre, creată de designerul Anna Valentine. Conform programului, cele două cupluri s-au retras pentru un ceai şi o discuţie în Camera Verde, iar apoi s-au plimbat pe peluza Casei Albe.

În semn de respect pentru monarhul britanic, un cunoscut apărător al mediului, cuplul prezidenţial a inaugurat un stup de albine care avea forma Casei Albe.

650 de invitaţi au participat apoi la recepţia în aer liber de la Ambasada Marii Britanii. Un comediant american l-a făcut pe monarh să râdă când a încercat să îi imite vocea.

Invitaţii au fost serviţi cu nu mai puţin de 3000 de sandvişuri cu somon afumat scoţian, friptură de vită şi castraveţi uşor muraţi. La desert s-au mâncat biscuiţi britanici.

Regele Charles, al doilea monarh britanic care se adresează Congresului

În această seară, Charles devine al doilea monarh britanic care se adresează Congresului american, după Regina Elisabeta, în 1991. Vizita de stat de patru zile în Statele Unite are loc într-un context sensibil pentru relaţiile dintre Londra şi Washington.

De altfel, presa a remarcat un detaliu simbolic la sosirea cuplului regal. Camilla a purtat o rochie-palton roz, creată de Dior, accesorizată cu o broşă cu steagurile Marii Britanii şi SUA, oferită Reginei Elisabeta a II-a de primarul New Yorkului în anul 1957.

Ana Zenovie
Like

18 ani de jurnalism și încă mă întreb: cât adevăr încape într-un titlu? ➜

Înapoi la Homepage

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *