Ovidiu Burcă a reacționat după momentul tensionat pe care l-a avut cu Marius Șumudică la finalul partidei dintre Sepsi și CFR Cluj.
Formația din Sfântu Gheorghe s-a impus cu 3-1, însă meciul a avut parte și de mai multe momente tensionate între cele două bănci tehnice.
Ovidiu Burcă: ”Îmi prezint scuzele”
Antrenorul lui Sepsi a explicat că disputa cu Șumudică a pornit încă din pauza partidei. Burcă susține că i-a transmis tehnicianului de la CFR Cluj să nu pună presiune pe arbitraj. La final, cei doi au avut din nou un schimb de replici. Burcă a vorbit și despre conflictul în care a fost implicat Braun, dar și despre partida câștigată de echipa sa.
”Am avut un început de meci greu, cred că ne-am învățat lecția după ce s-a întâmplat la Botoșani. Chiar dacă am primit gol, am rămas în meci. Cred că și prima repriză a fost una bună, ne-am creat multe șanse a marcat, apoi ne-am liniștit un pic, am ieșit după pauză mult mai lucizi, am reglat mai multe lucruri. În repriza a doua, poate și cu puțină șansă, am reușit să marcăm golurile care ne-au ajutat să se desprindem pe tabelă.
Pentru mine, dar și pentru băieți, a fost o săptămână destul de grea, pentru că a fost o înfrângere dură la Botoșani, dar am considerat că a fost un simplu accident. Avem mulți jucători, încercăm să formăm o echipă competitivă. La Botoșani am învățat că trebuie să rămânem concentrați, să facem lucrurile cu aceeași încredere. Jocul de fotbal e un joc mental. Vreau să îi felicit pe băieți că au avut forța să joace bine, să marcheze și să câștigăm.
CFR e o echipă care are putere, Șumi a schimbat și sistemul, a trecut într-un sistem cu doi atacanți foarte puternici. Am fost nevoiți să ne ajustăm planul tactic din mers, am făcut-o foarte bine, iar apoi golul al treilea ne-a adus liniște.
Braun s-a certat puțin cu cineva de pe banca noastră. Nu îmi plac lucrurile acestea, ei știu deja, îmi prezint scuzele dacă cineva s-a simțit într-un fel. Se mai întâmplă pe terenurile de fotbal”, a declarat Ovidiu Burcă, la flash-interviul de la Prima Sport.
Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google
Anunțuri gratuite din Maramures


