Un bărbat a fost recent condamnat de magistrații Judecătoriei Alba Iulia pentru uz de fals. Acesta a vrut să schimbe un permis fals pe care l-a obținut contra sumei de 500 de euro în străinătate, cu unul valabil.

Deși fapta s-a petrecut în anul 2023, o primă condamnare a venit pe dataa de 23 iulie 2026.

Bărbatul în cauză nu a deținut niciodată permis de conducere, dar s-a prezentat, la 24 februarie 2023, la serviciul de permise pentru a solicita emiterea unui document cu o nouă valabilitate. Acesta a depus un permis aparent primit de la o altă persoană, în 2007, deși știa că documentul era fals.

Publicitate

Potrivit declarației sale, în 2007, în timp ce lucra în străinătate, bărbatul ar fi plătit 500 de euro unei persoane care i-a promis că îi poate obține permisul fără cursuri și fără examen. După aproximativ trei luni, a primit documentul fals, valabil aparent până în 2017.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, autoritățile au constatat că bărbatul nu figurează ca titular al vreunui permis. Numărul înscris pe document aparținea, în realitate, unei alte persoane, iar codul numeric personal tipărit pe permis era diferit de cel al inculpatului.

Drept urmare s-a ales cu un dosar penal.

La mai bine de trei ani mai târziu și-a aflat pedeapsa. Bărbatul a fost condamnat la o amendă penală în valoare de 9000 de lei pentru uz de fals. Momentan decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *