Duminica, 25 Octombrie 2026, ora 15:49

9117 citiri

Creatoare continut Sibiu FOTO: Captura video

Creatoare de conținut Felicia Kopan susține că ea și soțul său au descoperit dispozitive de filmare și înregistrare audio ascunse în prizele din camera în care erau cazați, într-i cabană unde avea loc un eveniment de familie. Camerele erau amplasate în prizele din fața patului și a dușului, potrivit Adevărul.ro.

Cei doi au fost invitați la o cabană pentru un eveniment de familie al unor prieteni, iar după ce s-au instalat în cameră, soțul Feliciei a observat că priza din fața patului semăna cu o cameră video cu microfon.

„Mi-a arătat dubla respectivă și mi-a zis: «Ți se pare ceva ciudat la ea?». Și am zis: «Nu, este o dublă normală». Ei bine, nu era o dublă normală. Era un dispozitiv video și audio incorporat în acea dublă care era băgată în priza din fața patului nostru. Acest dispozitiv filma full HD și filma toate detaliile ce se pot întâmpla într-un pat”, a povestit Felicia Kopan.

Ulterior au găsit un al doilea dispozitiv similar în baie, iar apoi și în alte camere.

Cei doi îl bănuiau inițial pe proprietarul cabanei că ar fi instalat astfel de camere, însă li s-a dovedit apoi că făptașii ar putea fi chiar prietenii lor.

Potrivit creatoarei de conținut, ei au decis inițial să le spună prietenilor care organizaseră evenimentul ce descoperiseră și să verifice dacă existau dispozitive similare și în celelalte camere ale cabanei. În urma verificărilor, au mai găsit un astfel de obiect într-o cameră în care erau cazate niște tinere.

„Atâta ne-a dus pe noi capul în momentul acela și l-am bănuit pe proprietarul cabanei, astfel că am zis: hai să nu stricăm evenimentul prietenilor noștri și să îi chemăm doar pe ei în cameră, să le povestim despre ce e vorba și să căutăm și în restul camerelor dacă mai există astfel de dispozitive, pentru că nu avea cum să existe doar la noi în cameră. Nu. Ei bine, am căutat în toate camerele, undeva la 15 camere la număr, și am mai găsit un singur dispozitiv, într-adevăr, într-o cameră în care erau cazate două sau chiar trei fete, dar una nu venise la acest eveniment”, a povestit tânăra.

Soțul femeii a desfăcut dispozitivele pentru a scoate cardurile de memorie și a verifica imaginile înregistrate. Însă, potrivit relatării sale, cardurile au ajuns în mâinile unuia dintre organizatorii evenimentului și au fost rupte.

„Atunci ne-a picat fisa că noi aveam încredere în niște oameni în care nu ar fi trebuit să avem încredere”, a spus Felicia Kopan, care devenise suspicioasă după distrugerea cardurilor.

După ce Felicia și soțul său au confruntat persoanele pe care le bănuiau, acestea nu au recunoscut inițial. Ulterior, cei doi au mers la poliție și au prezentat dispozitivele și ceea ce spun că au reușit să recupereze ca dovezi.

După sesizarea autorităților, unul dintre cei implicați a recunoscut că a montat dispozitivele în camera lor și în cea în care erau cazate tinerele.

„Motivul este unul mai plauzibil, și anume material pentru masturbare. Când am auzit, mi s-a adunat stomacul, mi s-a făcut instant greață”, a relatat creatoarea de conținut.

Felicia Kopan spune că a decis să vorbească public despre experiență pentru a-i avertiza și pe alții asupra riscurilor la care se pot expune atunci când se cazează în spații care par sigure.

„Acești oameni nu erau doar niște oameni trecători în viața noastră. Noi am avut încredere în ei și ne pare rău că am avut încredere în ei”, a spus femeia, care a precizat că nu-și va retrage plângerea, chiar dacă i s-a cerut acest lucru.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *