La data de 8 mai 2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Alba Iulia, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor și lovirea sau alte violențe.

În urma probatoriului administrat și a activităților efectuate de către procurorul de caz și, pe bază de delegare, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Alba și ai Poliției Municipiului Alba Iulia, a reieșit faptul că, la data de 8 mai 2026, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Alba Iulia, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi pe care le-ar fi avut cu familia unei minore de 12 ani, ar fi agresat-o fizic pe aceasta, cu un obiect ascuțit, în zona spatelui, iar pe tatăl acesteia, în vârstă de 50 de ani, l-ar fi agresat fizic, provocându-i leziuni corporale pentru a căror îngrijire ar fi necesare 8-10 zile de îngrijiri medicale. Ulterior, ar fi părăsit locul faptei, fiind identificat, la scurt timp, de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *