Poliția Cluj a dat detalii, duminică după-amiaza, despre cazul ambulanței atacate cu topoare, semnalat sâmbătă seara. Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au reținut, pentru 24 de ore, trei tineri. A fost deschise dosar penal pentru infracțiunile de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit IPJ Cluj, sâmbătă, 8 august, în jurul orei 22.25, un echipaj medical a fost solicitat să intervină la un caz în comuna Recea-Cristur.

După finalizarea intervenției, în timp ce se deplasa prin localitatea Căprioara către municipiul Dej, autospeciala a fost avariată de mai multe persoane, care, din motive ce urmează a fi stabilite cu exactitate, ar fi început să arunce cu pietre și alte obiecte contondente asupra acesteia.

Publicitate

În urma acțiunilor persoanelor implicate, autospeciala a prezentat urme de distrugere, iar un membru al echipajului a fost rănit, suferind leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.

Audieri la Poliție și rețineri

Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat mai multe persoane implicate în eveniment, acestea fiind conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii.

Față de trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, toți din comuna Recea-Cristur, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, în vederea documentării întregii activități infracționale și identificării tuturor persoanelor implicate pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *