La sfârșitul lunii mai 2026, în județul Alba erau înregistrați 5.922 de șomeri. Asta însemna aproximativ 2,3% din totalul de 256.794 de șomeri înregistrați la nivel național.

Însă numărul persoanelor fără loc de muncă din județ a scăzut cu 197 față de luna precedentă, însă a crescut cu 392 de persoane, respectiv cu 7,1%, comparativ cu luna mai 2025. Femeile reprezentau 50,8% din total, fiind înregistrate 3.009 femei șomere.

Ce studii au șomerii din Alba

Cei mai mulți dintre șomerii înregistrați în județ au un nivel redus sau mediu de pregătire. Astfel, 75% dintre persoanele fără loc de muncă sunt absolvenți ai învățământului primar, gimnazial sau profesional.

Alți 20,7% au studii liceale și postliceale, în timp ce numai 4,3% dintre șomerii înregistrați au studii superioare.

Datele arată astfel că trei din patru șomeri din județul Alba provin din categoria persoanelor cu studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Publicitate

Cei mai mulți șomeri sunt în mediul rural

Din totalul celor 5.922 de șomeri, 1.861 de persoane, adică 31,4%, locuiesc în mediul urban, iar 4.061 de persoane, respectiv 68,6%, sunt din mediul rural.

Față de luna precedentă, numărul șomerilor a scăzut cu 73 de persoane în orașele județului și cu 124 de persoane în mediul rural.

În mediul urban, Alba Iulia are cel mai mare număr de șomeri înregistrați – 427 de persoane. Urmează:

  • Blaj, 347 de șomeri;
  • Sebeș, 235;
  • Aiud, 234.

În mediul rural, cei mai mulți șoferi se înregistrează în Jidvei, cu 530 de persoane fără loc de muncă, urmată de Cetatea de Baltă, cu 318 persoane.

Un număr ridicat de șomeri mai este înregistrat și în următoarele localități:

  • Roșia Montană, 169,
  • Scărișoara, 165,
  • Ighiu, 156,
  • Albac, 153
  • Crăciunelu de Jos, 150

Peste 100 de șomeri mai sunt înregistrați și Șona și Bistra, câte 127 de persoane, Săsciori, 117, Gârda de Sus, 106 și Avram Iancu, 103.

Unde sunt cei mai puțini șomeri

La polul opus, în unele comune numărul șomerilor este foarte redus. În Ceru Băcăinți este înregistrat un singur șomer, în Întregalde sunt două persoane, în Livezile cinci, în Mogoș șase, iar în Rimetea șapte.

În comunele Bucerdea Grânoasă, Cut și Ohaba nu era înregistrat niciun șomer la sfârșitul lunii mai.

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *