Trei echipe de studenți români, specialiști IT și cadre universitare au câștigat primele locuri la provocările principale ale hackathonului „Soluții pentru digitalizarea sectorului public”, organizat de The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT), potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.

Hackathonul s-a încheiat astăzi, 30 aprilie, odată cu desfășurarea Demo Day, marcând finalul unui parcurs de aproape trei luni dedicat inovării, colaborării interdisciplinare și dezvoltării de soluții digitale pentru administrația publică.

Evenimentul a reunit 14 echipe formate din studenți de la Facultatea de Matematică și Informatică, UBB, specialiști IT din cadrul companiilor membre ale Transilvania IT Cluster și cadre universitare, care au lucrat împreună pentru a răspunde unor provocări reale din sectorul public. Pe tot parcursul hackathonului, participanții au beneficiat de mentorat, feedback constant și acces la expertiză din ecosistemul regional de inovare.

În cadrul Demo Day, echipele și-au prezentat soluțiile în fața unui juriu format din reprezentanți ai mediului public, privat și academic: Oana Raita (INCDTIM, TREC), Diana Roșca (Softech), conf. Radu Slăvescu (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca)), conf. univ. dr. Dan Suciu (prodecan Universitatea Babeș-Bolyai), Nicolae Urs (FSPAC, UBB) și Andrei Martîniuc (Transilvania IT Cluster).

Proiectele au fost evaluate în funcție de gradul de inovare, relevanța pentru sectorul public, fezabilitate, impact și calitatea prezentării.

Soluțiile dezvoltate au vizat trei direcții principale:

  • dezvoltarea unui helpdesk inteligent pentru angajații instituțiilor publice,
  • crearea unui sistem inteligent pentru inspectarea și arhivarea documentelor,
  • realizarea unui sistem de gestiune și monitorizare a abonamentelor de parcare.

Câștigătorii hackathonului „Soluții pentru digitalizarea sectorului public”

În urma procesului de jurizare, au fost desemnate trei echipe câștigătoare, câte una pentru fiecare challenge:

  • Challenge 1: Powerpuff (Ioana-Alexandra Nițan, Brigitte-Iohana Mranovatz, Elena-Anabela Leaț), mentor Andi Nicolescu (Wolfpack Digital)
  • Challenge 2: CTR+WIN (David-Cristian Strîmbu, Ștefan-Cătălin Dobrincu, Rober Postu, Darius-Florin-Luca Pop), mentori Vlad Țăran și Alexandra Costăchescu (Evozon)
  • Challenge 3: Lord of the Pings (Codruț Opriș, Andrei Maxim, Ștefan Șandor), mentor Adrian Moț (+PlusWerk)

Pe lângă aceștia, fiecare echipă a beneficiat de sprijinul mentorilor din cadrul companiilor membre Transilvania IT Cluster, care au contribuit activ la dezvoltarea soluțiilor.

Fiecare membru al echipelor câștigătoare a fost recompensat cu un voucher în valoare de 200 EUR, iar ceilalți participanți au primit vouchere în valoare de 200 RON, ca recunoaștere a implicării și efortului depus.

Evenimentul a fost susținut de partenerii Softech și Tiny ERP, cărora le mulțumim pentru sprijinul acordat în susținerea inițiativelor de inovare și digitalizare.

The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT) este un consorțiu regional format din 13 organizații, 5 parteneri și 8 parteneri asociați, care a fost creat în 2017 de principalii actori de inovare din regiunea de Nord-Vest a României. Misiunea asumată de TEDIHT este de a consolida ecosistemul regional de inovare și de a accelera procesul de transformare digitală a IMM-urilor și a sectorului public.

TEDIHT are un rol strategic în catalizarea potențialului și a capacităților regionale de inovare. Pe de altă parte, acționează ca furnizor de competențe, know-how, programe de inovare, sprijin pentru startup-uri și IMM-uri.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *