Rubio: „Operațiunea Epic Fury s-a încheiat”
Când a intrat în vigoare armistițiul, acum o lună, președintele american avertizase clar că bombardamentele vor fi reluate dacă Iranul nu își oprește programul nuclear sau dacă nu redeschide Strâmtoarea Ormuz. „Dacă nu există un acord, luptele vor reîncepe”, declara atunci Donald Trump, sugerând că încetarea focului era doar o pauză temporară.
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat însă marți, într-o conferință de presă la Casa Albă, că operațiunea militară americană este considerată finalizată.
„Operațiunea Epic Fury s-a încheiat. Ne-am atins obiectivele”, a afirmat Rubio.
Potrivit acestuia, misiunea de redeschidere a Strâmtorii Ormuz are acum un caracter defensiv și umanitar și ar implica schimburi directe de foc doar dacă navele americane ar fi atacate.
Mai târziu, tot marți, Trump a anunțat suspendarea temporară chiar și a acestei operațiuni, începută cu doar o zi înainte și care reușise să elibereze doar câteva nave. Președintele american a invocat „progrese importante” în negocierile cu Iranul, însă blocada economică împotriva Teheranului rămâne în vigoare.
Contradicții în discursul administrației americane
Suspendarea operațiunii de escortare a navelor pare să contrazică poziția anterioară a Washingtonului, potrivit căreia blocarea unei căi maritime internaționale de către Iran era „inacceptabilă”.
Casa Albă încearcă astfel să prezinte conflictul drept unul încheiat, în ciuda faptului că atacurile continuă, iar ambele tabere susțin că dețin controlul asupra traficului maritim din zonă, scrie The New York Times.
În cele 38 de zile de operațiuni militare intense, Statele Unite au lovit aproximativ 13.000 de ținte, potrivit Pentagonului. Însă distrugerea țintelor nu era singurul obiectiv al campaniei.
Ce și-a propus Trump în războiul cu Iranul
Donald Trump anunțase încă din 28 februarie cinci obiective majore:
- împiedicarea Iranului să obțină arma nucleară;
- distrugerea rachetelor balistice iraniene;
- eliminarea marinei iraniene;
- oprirea sprijinului pentru grupări precum Hezbollah și Hamas;
- crearea condițiilor pentru răsturnarea regimului iranian.
„Ora libertății voastre a sosit”, declara atunci Donald Trump. Potrivit evaluărilor americane, marina iraniană a fost practic distrusă, însă celelalte obiective nu au fost atinse complet. Stocul nuclear al Iranului nu a fost eliminat, iar mai mult de jumătate dintre rachetele și lansatoarele iraniene ar fi rămas operaționale.
Iranul continuă atacurile
Generalul Dan Caine, șeful Statului Major Interarme, a declarat că Iranul a atacat de peste zece ori forțele americane de la intrarea în vigoare a armistițiului. Totuși, el a precizat că aceste atacuri „nu depășesc pragul reluării operațiunilor majore de luptă”. Întrebat unde este stabilit acest prag, Trump a răspuns: „Veți afla, pentru că vă voi spune eu.”
„Ei știu ce au de făcut. Știu și ce nu trebuie să facă”, a spus liderul american despre iranieni.
Presiune politică asupra lui Trump
Declarațiile privind „încheierea” războiului vin într-un context politic delicat pentru Donald Trump.
Congresul american devine tot mai critic față de conflict, invocând Legea Puterilor de Război, care impune aprobarea Congresului pentru implicarea militară americană ce depășește 60 de zile.
În același timp, baza electorală a lui Trump s-a divizat pe tema intervenției militare, mulți susținători acuzându-l că a abandonat promisiunea de a evita războaiele prelungite. Trump și-a amânat inclusiv vizita în China pentru a se asigura că situația militară este sub control înainte de deplasare.
În ultimele săptămâni, discursul administrației americane s-a modificat vizibil. Trump a început să descrie conflictul drept un „minirăzboi”, o „excursie” sau chiar un „ocol” temporar, evitând termenii care ar sugera un conflict major de durată. În același timp, Washingtonul pare să pună accentul mai degrabă pe presiunea economică decât pe schimbarea regimului de la Teheran.
Marco Rubio a declarat că SUA încearcă acum să blocheze sursele de venit care mai susțin „ce a mai rămas din economia fragilă a Iranului”. Administrația americană continuă să susțină că doar Statele Unite pot garanta libertatea navigației în Strâmtoarea Ormuz. „Nu putem accepta ca un stat precum Iranul să controleze o rută maritimă internațională”, a spus Rubio. Secretarul de stat a avertizat că, dacă acest lucru ar deveni normalitate, situații similare s-ar putea repeta și în alte rute comerciale importante ale lumii.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO


