📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Odată cu venirea sezonului cald, crește și riscul apariției căpușelor, paraziți care pot fi întâlniți în special în zonele cu iarbă înaltă, parcuri, grădini sau păduri. Specialiștii atrag atenția că acestea pot transmite boli grave atât la oameni, cât și la animale, motiv pentru care prevenția este esențială.
Potrivit reprezentanților Colegiului Medicilor Veterinari, Filiala Sibiu, răspândirea tot mai accentuată a căpușelor este favorizată de mai mulți factori, printre care capacitatea mare de înmulțire – o femelă poate depune peste 10.000 de ouă – dar și creșterea populațiilor de animale fără stăpân, modificările în utilizarea pesticidelor sau extinderea zonelor suburbane.
Căpușele se fixează pe piele și se hrănesc cu sânge timp de mai multe zile, fiind întâlnite frecvent în zona capului și a gâtului. În acest interval, ele pot transmite agenți patogeni periculoși, responsabili pentru afecțiuni precum boala Lyme, leptospiroza sau meningoencefalita.
Simptomele la om sunt, de cele mai multe ori, asemănătoare gripei – febră, dureri de cap, greață – însă unele boli pot evolua fără semne evidente sau pot avea consecințe severe. În plus, înțepătura poate provoca reacții alergice, infecții sau alte complicații.
Specialiștii recomandă evitarea zonelor cu vegetație abundentă, purtarea hainelor adecvate și verificarea atentă a pielii după ieșirile în natură. În cazul unei înțepături, căpușa trebuie îndepărtată cu grijă, cu o pensetă, fără a fi ruptă, iar locul trebuie dezinfectat. Dacă apar simptome, este necesar consultul medical.
Totodată, prevenirea infestării presupune și măsuri la nivel comunitar, precum dezinsecția spațiilor verzi, controlul animalelor și informarea populației.
Specialiștii subliniază că reducerea riscurilor generate de căpușe este o problemă de sănătate publică ce necesită implicarea autorităților, a medicilor și a comunității, pe termen lung.
Anunțuri gratuite din Maramures


