Evenimentul cultural-religios „Cântările Cerului” va ajunge în acest an la cea de-a IV-a ediție și se va desfășura în zilele de 9 și 10 octombrie 2026, la BT Arena din Cluj-Napoca.

Sub genericul „Mii de tineri – un singur glas, o singură credință”, manifestarea va reuni peste 7.000 de copii și tineri din România și din diaspora, care vor forma unul dintre cele mai ample coruri ortodoxe de tineret.

Pentru prima dată, evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile. Programul din 9 octombrie va fi dedicat întâlnirii dintre muzică, poezie și cuvântul ziditor. Publicul va putea asculta grupuri corale de copii și tineri, momente muzicale acompaniate instrumental, recitări și intervenții ale invitaților speciali.

În 10 octombrie va avea loc concertul coral principal, care va reuni miile de participanți într-o amplă manifestare dedicată credinței, comuniunii și cântării religioase.

La eveniment sunt anunțați Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului și Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Invitatul principal al serii din 9 octombrie va fi părintele profesor universitar dr. Constantin Necula. Programul îi va mai reuni pe părintele Ciprian Taloș, arhid. Lucian Damian, arhid. Vali Vădanoiu, arhid. Gabriel Ceahlău, Rareș Prisăcariu și numeroși muzicieni, interpreți și dirijori din țară.

Ediția din acest an aduce la Cluj-Napoca peste 250 de grupuri corale, din 40 de județe ale țării, precum și din Austria, Franța, Germania, Italia, Danemarca și Ucraina. În pregătirea evenimentului sunt implicați peste 270 de coordonatori, între care preoți, preotese, profesori de religie și muzică și alți îndrumători ai grupurilor de tineri.

Proiectul își propune să promoveze valorile culturale, religioase și educative în rândul tinerei generații și să încurajeze implicarea copiilor și tinerilor în viața parohiilor și a comunităților locale.

De la prima ediție, organizată în anul 2023, manifestarea a cunoscut o dezvoltare constantă, numărul coriștilor crescând de la 550 la peste 7.000.

Participarea se face pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile. Rezervă-ți locul aici: https://creator.tv/cantarile-cerului-4/

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *