„Dictatură” din fotoliul cu internet: când libertatea devine atât de normală încât nu mai este recunoscută.
Există un spectacol tot mai prezent în spațiul online: oameni care scriu, distribuie, filmează și strigă că România este o dictatură. O fac de pe telefon, din propria casă, din mașină, din vacanță sau de la o terasă. Își publică opiniile, critică instituții, politicieni și partide și intră în dispute interminabile cu necunoscuți.
Paradoxul merită măcar o secundă de reflecție.
Pentru că înainte să folosim cuvântul „dictatură” pentru orice nemulțumire, poate ar fi util să ne amintim ce a însemnat, concret, dictatura comunistă.
În anii ’80, problema românului nu era dacă găsește sortimentul preferat de carne într-un supermarket. Problema era dacă găsește carne.
Documentele și mărturiile păstrate de Memorialul Sighet descriu raționalizarea unor produse precum carnea, zahărul, uleiul, făina, mălaiul, untul și ouăle.
În 1988, la Brașov, rația lunară menționată într-un raport era de 300 de grame de carne, 120 de grame de unt și trei ouă de persoană.
Există și mărturii despre cozile interminabile. Un jurnal din anii ’80 consemnează oameni care stăteau ore întregi la coadă pentru carne sau brânză, uneori în frig, pentru cantități strict limitate.
Dar lipsurile materiale nu erau singura problemă.
Libertatea de exprimare era sever restricționată, presa era controlată, iar criticii regimului puteau ajunge supravegheați, anchetați, arestați sau împiedicați să publice. Chiar și utilizarea mașinilor de scris era supusă unor reguli și controale.
Libertatea de circulație era, la rândul ei, grav limitată. Plecarea din țară nu era un simplu bilet cumpărat online și un bagaj făcut în grabă. Circulația peste graniță era controlată strict, iar trecerea frauduloasă a frontierei era infracțiune.
Astăzi, Constituția României garantează libera circulație în țară și în străinătate și dreptul de a emigra și de a reveni în țară. Tot Constituția consacră libertatea de exprimare și interzice cenzura.
Asta nu înseamnă că România de astăzi este perfectă. Nu înseamnă că orice instituție funcționează impecabil, că orice decizie politică este bună sau că orice cetățean este mulțumit.
Critica este firească într-o societate liberă. Protestul este legitim. Presa trebuie să poată pune întrebări incomode, iar cetățenii trebuie să poată contesta puterea.
Dar există o diferență enormă între „nu-mi place cum este guvernată țara” și „trăiesc într-o dictatură”.
Iar diferența aceasta nu este un detaliu de vocabular. Este diferența dintre o societate în care poți să-ți critici conducătorii și una în care critica te poate costa libertatea.
Poate că înainte să rostim atât de ușor cuvântul „dictatură” ar trebui să ne întrebăm ce ar fi însemnat, în realitate, să nu avem libertatea de a scrie exact această opinie, de a o publica instantaneu și de a o distribui către mii de oameni.
Uneori, cea mai bună dovadă că libertatea există este chiar faptul că cineva poate declara public, fără să fie redus la tăcere pentru simplul fapt că a spus-o, că libertatea nu există.
Și poate că asta nu este o invitație la tăcere. Este o invitație la memorie.
SURSĂ FOTO: DW.com
Anunțuri gratuite din Maramures