- Petrolul – CFR Cluj. Starea gazonului de pe stadionul „Ilie Oană” lasă de dorit și în partida din etapa #14 din Superliga.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite
În acest sezon, suprafața de joc de la Ploiești n-a fost la standardele dorite. LPF chiar a notificat clubul cu privire la starea gazonului, Petrolul riscând retragerea omologării arenei.
Deși s-au efectuat mai multe lucrări de întreținere la nivelul terenului, gazonul e în continuare într-o stare deplorabilă.
FOTO. Gazonul de pe „Ilie Oană”, în stare critică la Petrolul – CFR Cluj
Petrolul Ploiești primește vizita celor de la CFR Cluj în această seară, dar gazonul le pune probleme fotbaliștilor celor două echipe.
Înainte de începerea meciului, mai mulți angajați ai clubului gazdă au ieșit pe teren pentru a vopsi liniile careului, acestea fiind cu greu vizibile.
Punctul de la 11 metri din interiorul careului, de unde jucătorii execută penalty-urile, a fost vopsit cu o mătură de un angajat.
Mai mult, organizatorii au adus bureți pe teren pentru a îndepărta apa din anumite zone ale terenului.
Galerie foto (15 imagini)
+15 Foto
labels.photo-gallery
În plus, pe teren se pot observa multe zone în care gazonul lipsește, iar din cauza ploii s-au format și multe bălți care îi incomodează pe jucători.
CFR Cluj a deschis scorul încă din minutul 5, după o intrare excelentă a lui Braun în careu. Acesta a trecut cu ușurință de un adversar și i-a pasat lui Drazic.
Atacantul lui Marius Șumudică s-a demarcat perfect și l-a învins pe Zima cu un șut pe jos, la colțul lung. În timpul acestei faze s-a observat cu gazonul era îmbibat cu apă.
Galerie foto (15 imagini)
+15 Foto
labels.photo-gallery
Înainte de acest meci, Petrolul se afla pe locul 4 în Superliga, cu 23 de puncte, în timp ce CFR Cluj se poziționa pe locul 10, cu 17 puncte.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
Anunțuri gratuite din Maramures


