Un bust al academicianului Eugen Simion a fost dezvelit duminică, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, la împlinirea a patru ani de la moartea criticului și istoricului literar. Evenimentul a avut loc în cadrul festivalului Alba Dialog Fest – Festival Școala Ardeleană și a fost însoțit de un simpozion dedicat moștenirii sale culturale.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, academicianul a avut o legătură strânsă cu județul, colaborând cu instituțiile locale în proiecte dedicate cărții și promovării culturii naționale.

„Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturii românești și un prieten al județului nostru”, a transmis Ion Dumitrel pe pagina sa de Facebook.

Acesta a amintit că Eugen Simion a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului Câmpeni și, în 2003, primul titlu de Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Înainte de dezvelirea bustului, în Sala Senatului – Rectoratul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, s-a desfășurat simpozionul „Excelența culturală ca moștenire”, dedicat memoriei academicianului. Evenimentul a fost moderat de Diana Câmpan, directorul Centrului de Cercetări Filologice și Dialog Multicultural, și a început cu un moment de reculegere.

Printre participanții care au susținut conferințe s-au numărat academicianul Mircia Dumitrescu, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, și Oana Soare, director adjunct al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române.

Cine a fost Eugen Simion

Eugen Simion a fost critic și istoric literar, eseist și profesor universitar, activând timp de peste 40 de ani la Facultatea de Litere a Universității din București. A condus Academia Română în perioada 1997–2006 și a avut o contribuție importantă la cercetarea și promovarea literaturii române.

Bustul dezvelit la Alba Iulia marchează memoria unei personalități importante a culturii românești și legătura sa cu instituțiile culturale și comunitatea din județul Alba.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *