♦ Echipele Sloveniei, Islandei, Muntenegrului şi Ungariei sunt aşteptate la Oradea, pe când Cluj se pregăteşte să găzduiască naţionalele Macedoniei de Nord, Elveţiei, Norvegiei şi României.
Campionatul European de Handbal Feminin 2026 va avea loc în perioada 3-20 decembrie, iar România este una dintre ţările gazdă, alături de Slovacia, Turcia, Cehia şi Polonia. În România, meciurile vor avea loc pe BT Arena, la Cluj-Napoca, şi pe arena din Oradea, astfel că cele două oraşe intră pe harta europeană a handbalului feminin.
Includerea României printre ţările gazdă ar putea avea un impact pozitiv nu doar asupra handbalului local, dar şi unul economic asupra celor două oraşe, în contextul în care nu sunt aşteptaţi doar suporteri români, dar şi străini.
Echipele Sloveniei, Islandei, Muntenegrului şi Ungariei sunt aşteptate la Oradea, pe când Cluj se pregăteşte să găzduiască naţionalele Macedoniei de Nord, Elveţiei, Norvegiei şi României.
Mai exact, în Oradea se vor juca meciurile din grupa A, pe când la Cluj vor avea loc cele din grupa B. De asemenea, Clujul va găzdui şi meciurile din Grupa I principală, în care se vor califica locurile 1 şi 2 din grupele A, B şi C.
„E un impact de imagine în ceea ce ne priveşte pe noi, ca federaţie. Pe de altă parte, este vorba şi de impactul economic, pentru că ţările care vor participa vor sta în România cel puţin cinci zile, vor consuma aici. Noi avem hoteluri pe care le umplem în Cluj”, spune Nicolae Luca, secretar general al Federaţiei Române de Handbal.
De altfel, hotelurile din Cluj deja încep să se umple pentru acea perioadă.
„În decembrie, la Cluj are loc Campionatul European de Handbal Feminin, care ne va asigura un grad mediu de ocupare foarte bun pentru această lună, în jur de 70% pe durata campionatului. Evenimentele sportive ne-au asigurat creşterea, iar per total, anul acesta finalizăm cu un grad mediu de ocupare de 50%“, a declarat Simion Prunean, administratorul Grand Hotel Italia şi acţionar minoritar.
Cluj-Napoca a găzduit în 2026 mai multe competiţii sportive internaţionale, printre care Campionatul European M20 de handbal masculin, desfăşurat în luna iulie, şi Campionatul Mondial WUKF 2026. Astfel evenimente contribuie nu doar la creşterea gradului de ocupare al hotelurilor, dar şi la economia oraşului.
BT Arena este de altfel un magnet pentru evenimentele sportive, fiind o arenă cu o capacitate mare, dar şi cu o infrastructură gândită pentru diferite sporturi.
De altfel, hotelurile din Cluj-Napoca se bazează pe diferite evenimente, care aduc o bună parte din turiştii oraşului.
„Avem un grup de aproximativ 60 camere pentru o perioadă de circa două săptămâni, dar am primit şi rezervări individuale, în general datorită acestui campionat. Ne bucură mult faptul că evenimentul se organizează la Cluj”, spune Nina Moldovan, preşedintele boardului Winners, compania care administrează hotelul de cinci stele Radisson Blu din Cluj-Napoca.
Arena de la Cluj poate acomoda circa 10.000 de persoane, pe când capacitatea sălii de la Oradea are 5.000 de locuri, însă Nicolae Luca consideră că această diferenţă nu se va resimţi în defavoarea Oradei.
„Sala este mare, are peste 5.000 de locuri, deci au capacitate, dar acum depinde foarte mult şi de echipele participante pentru că nu ştiu ce public aduce Islanda, de exemplu. Dar la Oradea va juca Ungaria şi clar ne aşteptăm să vină spectatori din ţara vecină”, mai spune el.
Preţurile biletelor la meciurile din Grupa A şi din Grupa B, care vor avea loc la Oradea şi Cluj, pornesc de la 69 lei, pentru o singură zi la categoria 4, şi pot ajunge la 492 lei un pachet pentru trei zile/şase meciuri la categoria 1. De asemenea, există şi bilete vândute la categoria VIP, care pornesc de la 780 lei pentru o zi şi ajung la 2.106 lei pentru toate cele trei zile.
Meciurile de la Cluj, din Grupa 1, au bilete la preţuri cuprinse între 79 lei, pentru o zi la categoria 4, şi 843 lei pentru patru zile/12 meciuri la categoria 1.
Pe lângă banii lăsaţi la meciuri şi în jurul arenelor, suporterii cheltuie şi pentru cazări, mâncare, transport, iar toate aceste sume se varsă în micile afaceri din Cluj şi Oradea.
Echipa naţională de handbal feminin a României va juca la 17-lea campionat european. La campionatul din acest an, România s-a calificat din postura de ţară-gazdă astfel că nu a evoluat în preliminarii.
Organizarea unor astfel de competiţii are un impact pozitiv asupra imaginea României, care ar putea atrage mai multe astfel de evenimente, dar pentru asta e nevoie de infrastructură, susţine Nicolae Luca.
„Asta îi trebuie României, o infrastructură în toate oraşele, toate oraşele să aibă o sală ca la Cluj. Clujul face evenimente, aduce un public pentru că care o sală mare. În acea sală de sport să poţi să faci de toate. Atâta timp cât fiecare oraş are o sală de peste 5.000 de locuri, lucrurile se mişcă. Dar dacă tu nu ai sală sau sălile sun mici cu 1.200 de locuri, ce impact financiar să existe? Se fac stadioane, dar nu este suficient să faci stadioane pentru că un meci de fotbal e din când în când. Avem nevoie de săli multifuncţionale”, mai spune Nicoale Luca.
România este deficitară la acest capitol, iar infrastructura ar putea fi principalul element de atragere a unor astfel de competiţii, care la rândul lor pot avea un impact economic asupra economiei locale.
Anunțuri gratuite din Maramures


