Tetra Pak și Mega Image au extins un proiect pilot dedicat colectării ambalajelor din carton pentru băuturi răcoritoare și lactate, prin instalarea a 12 automate de tip RVM în București și zonele adiacente.
În primele patru luni de la implementarea proiectului, au fost returnate peste 357.000 de ambalaje din carton. Cele șapte RVM-uri instalate inițial au înregistrat o creștere accelerată de până la 200%.
– articolul continuă mai jos –
În Brașov, numărul de ambalaje colectate s-a dublat din primele două luni de funcționare ale proiectului, contribuind la o creștere de la 31% în decembrie 2025 la 37% în martie 2026 din totalul ambalajelor colectate. În Capitală, sunt colectate mai mult de 60% din ambalajele de carton pentru băuturi răcoritoare și lactate.
„Acest răspuns pozitiv ne încurajează să extindem proiectul în București, pentru a face colectarea ambalajelor din carton pentru băuturi mai ușoară și mai convenabilă pentru cât mai mulți oameni”, spune Gabriela Sîrbu, Director Sustenabilitate Mega Image.
Acest lucru a dus la creșterea rețelei la 11 puncte de returnare în București și Ilfov. În magazinul Mega Image Piața Sudului au fost instalate două RVM-uri pentru a gestiona volumele ridicate de ambalaje returnatee.
În Brașov, consumatorii pot continua să returneze ambalajele din carton pentru băuturi și lactate prin intermediul celor patru RVM-uri existente, amplasate în patru magazine locale.
Puncte de colectare București – Ilfov
- Mega Image TITULESCU, Bd. Nicolae Titulescu, nr. 39-49;
- Mega Image PIAȚA SUDULUI, Șos. Olteniței, nr. 208;
- Mega Image PUCHENI, Strada Pucheni, nr. 42;
- Mega Image PIAȚA VITAN, Calea Vitan, nr. 13-19;
- Mega Image DRISTOR, Bld. Camil Ressu nr. 7
- Mega Image PALEOLOGU, Calea Moșilor nr. 101
- Mega Image SISEȘTI, Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 8A;
- Mega Image N. TITULESCU 2, Șos. Nicolae Titulescu nr. 94
- Mega Image GIURGIULUI 2, Șos. Giurgiului nr. 52-54
- Mega Image POPEȘTI LEORDENI 2, Șos. Olteniței, nr. 19-19A, Popești Leordeni;
- Mega Image DRUMUL FERMEI, Strada Drumul Fermei, nr. 28A, Popești–Leordeni;
Puncte de colectare Brașov
- Mega Image CARPAȚILOR, Str. Carpaților, nr. 60;
- Mega Image CALEA BUCUREȘTI, Str. Berzei, nr. 2A;
- Mega Image ZIZIN, Str. Zizinului, nr. 65;
- Mega Image LUNII, Str. Lunii, nr. 6, Brașov.
Anunțuri gratuite din Maramures


