Intervenția de stingere a focului a durat aproximativ 4 ore.

Articol de Diana Oprea, Publicat: 14 Septembrie 2026, 10:34
 • Actualizat: 14 Septembrie 2026, 10:34

O hală de aproximativ 1.000 de metri pătrați din municipiul Brașov a fost cuprinsă de incendiu în noaptea de duminică spre luni. În acel spațiu, funcționau două service-uri auto, o staţie ITP şi o spălătorie, transmite, luni dimineață, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov.

Pompierii au fost anunţaţi de izbucnirea incendiului la ora 03:38 şi au reuşit lichidarea focului după aproximativ patru ore, în jurul orei 07:30, notează Agerpres.

Suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătrați, afectată

„La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat în interiorul halei, pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi. Au fost cuprinse de flăcări două service-uri auto, o staţie ITP, precum şi o spălătorie/curăţătorie.

Pompierii au acţionat atât pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protejarea construcţiilor învecinate, având în vedere pericolul de propagare a flăcărilor la imobilele din apropiere”, a transmis ISU Braşov.

Nu s-au înregistrat victime, a precizat sursa citată. Cauza izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.

Citește și: Doi răniți după un incendiu în localitatea Şag, județul Timiș

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *