Cei doi sunt suspectați că au terorizat un bărbat, forțându-l să le dea sume de bani și să contracteze credite.
Doi tineri de 19 ani au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind inculpaţi pentru tâlhărie şi şantaj. Aceștia sunt suspectați că au terorizat un bărbat din municipiul Braşov, intrând în locuința acestuia, furând bani și încercând să îl determine să contracteze împrumuturi pentru a le oferi mai multe fonduri.
În dosarul instrumentat de Biroul Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov, s-a stabilit că, în luna septembrie, cei doi tineri au abordat repetat victima, recurgând la ameninţări și acte de violenţă atunci când aceasta refuza să le dea bani. În două dintre cazurile investigate, suspectii ar fi pătruns în casa bărbatului și l-ar fi constrâns prin violență să le remită sumele de 300 și 700 de euro.
Potrivit Poliției județene Brașov, unul dintre tineri a continuat să solicite bani prin agresiuni, încercând să îl determine pe cel vătămat să obțină credite pentru achiziționarea unor bunuri pe care ulterior și le-ar fi însușit. De asemenea, există suspiciuni că cei doi au utilizat fără drept datele de identificare ale victimei pentru a obține o finanțare destinată cumpărării de produse electronice.
Anunțuri gratuite din Maramures


