Programul se adresează şomerilor cu vârsta de peste 55 de ani şi celor care lucrează fără forme legale.
Familiile monoparentale, şomerii cu vârsta de peste 55 de ani şi lucrătorii fără forme legale vor beneficia de sprijin pentru integrare socio-profesională în cadrul proiectului “Invizibilii”, desfăşurat printr-un parteneriat între Direcţia de Asistenţă Socială Braşov şi The Social Incubator.
Potrivit Agerpres, proiectul își propune să contribuie la reducerea excluziunii sociale şi financiare.
Reprezentanţii primăriei Brașov şi-au exprimat deschiderea şi disponibilitatea de a sprijini, prin instrumentele administraţiei locale, integrarea persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii.
Acţiunile din cadrul proiectului includ ateliere pentru dezvoltarea competenţelor necesare obţinerii unui loc de muncă, finanţarea cursurilor de calificare profesională acreditate, sesiuni de consiliere vocaţională, precum și suport psihologic pentru creşterea încrederii în sine şi depăşirea dificultăţilor emoţionale.
Programul “Invizibilii” a început în urmă cu 3 ani, în Bucureşti şi 17 judeţe.
Aproximativ 140 de persoane au fost integrate cu succes pe piaţa muncii, iar peste 2.200 au participat la ateliere şi sesiuni de consiliere.
Citește și: Șomajul în rândul tinerilor a urcat la 26%
Anunțuri gratuite din Maramures


