Hrănesc pisica, plimbă cățelul, udă florile și trimit poze stăpânilor plecați în vacanță. Bonele pentru animale din Sibiu au deja rezervări pentru Crăciun încă din octombrie, iar în noaptea de Revelion stau lângă animale speriate de artificii.

În timp ce unii sibieni își fac bagajele pentru vacanțele de Crăciun și Revelion, alții își fac deja programul ca să aibă grijă de animalele rămase singure acasă. Bonele pentru animale vin să hrănească pisicile, să plimbe câinii, să ude florile și să le trimită poze proprietarilor plecați. O vizită costă între 20 și 70 de lei, în funcție de animal și de servicii, iar unii acceptă chiar să rămână peste noapte în casa clienților.

Am stat de vorbă cu Ionela Melinda Gîndac, pe care o găsiți pe internet sub numele „Pet Sitting Sibiu by Ione”, și cu Maria-Bianca Arhip și Tudor Andrei, un cuplu cunoscut ca „Pet Sitting and Dog Walker Sibiu”.

Ionela Melinda Gîndac

Mai mult decât un bol cu mâncare

Ionela are grijă mai ales de pisici și câini, dar și de păsări și pești. O vizită la ea durează în jur de o oră, pentru că nu vrea să treacă doar ca să umple bolul: „Animalele au nevoie și de interacțiune, afecțiune și atenție.” Dacă i se cere, udă florile, cumpără hrană sau nisip pentru litieră și ia corespondența din cutia poștală. „Când cineva îți încredințează locuința și animalul său, contează și acele mici detalii.”

Maria-Bianca și Tudor au început acum aproximativ un an, după ce, ca stăpâni de pisici, nu au găsit întotdeauna pe cineva de încredere. „E ca un membru al familiei. De aceea nici nu îmi place să spun stăpân, prefer să zic părinți: mămică de pisică, mămică de cățel”, spune Maria-Bianca. Nici ei nu cer bani în plus pentru flori sau pentru medicamentele date animalelor. Dacă un animal nu suportă să stea singur, unul dintre ei poate chiar dormi la client acasă.

Maria Bianca Arhip

Cât costă și de ce Crăciunul e deja ocupat

La Ionela, o vizită de aproximativ o oră costă 60 de lei la pisici, 70 de lei la câini, 25 de lei la păsări și 20 de lei la pești. Animalele în plus din aceeași casă nu se plătesc separat, iar pachetele de 5, 7 sau 10 vizite ies mai ieftin. De sărbători, la fiecare vizită se adaugă 15 lei. „Animalele nu își aleg sărbătorile, așa că au nevoie de noi și în aceste zile”, spune ea. Le recomandă stăpânilor să o sune cu câteva săptămâni înainte și preferă să refuze o rezervare decât să lucreze în grabă: „Prefer să fiu sinceră și să refuz o solicitare atunci când nu pot garanta atenția necesară fiecărui animăluț.”

Tudor Andrei

La Maria-Bianca și Tudor, o vizită de 30 de minute la pisici costă 35 de lei, iar o plimbare de jumătate de oră cu un câine începe de la 40 de lei. O noapte și o zi la client acasă costă 170 de lei, cu două plimbări incluse pentru căței. Prețul nu depinde de numărul de animale: odată au avut în grijă, la un singur client, patru pisici și un câine, la prețul unei singure vizite. Nici sărbătorile nu schimbă tariful. „Dacă rezervi de Crăciun sau de Revelion, nu o să-ți adaug o taxă în plus, pentru că nu consider că prețul trebuie să depindă de calendar.” Primele rezervări au venit din octombrie. Pentru Crăciun nu mai au locuri libere, iar pentru Revelion mai au câteva.