A avut loc o percheziție domiciliară la tânărul din Sigmir. Acesta a fost reținut.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 27 Octombrie 2026, 12:38
• Actualizat: 27 Octombrie 2026, 12:38
Polițiștii au percheziționat și reținut pentru 24 de ore un tânăr de 19 ani din Sigmir, localitate componentă a municipiului Bistriţa, care ar fi incendiat de două ori o clădire publică dezafectată acum 4 luni, informează, marți, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
Clădirea, în care a funcţionat în trecut o unitate de învăţământ, este proprietate a Primăriei municipiului Bistriţa, a precizat purtătoarea de cuvânt a IPJ, Crina Sîrb. Primul incendiu s-a produs în seara zilei de 21 iunie, iar al doilea la o săptămână distanţă, chiar în timpul zilei, potrivit datelor transmise la acea vreme de ISU, notează Agerpres.
Tânărul, cercetat pentru distrugere prin incendiere
„La data de 26 octombrie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa au organizat o acţiune operativă în cadrul a două dosare penale pentru distrugere prin incendiere.
În urma acestora, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, iar un tânăr, de 19 ani, din localitatea Sigmir, a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, în baza unui mandat de aducere. Tânărul este cercetat pentru că ar fi provocat două incendii la o clădire dezafectată din localitatea Sigmir, în zilele de 21 şi 28 iunie 2026.
În urma percheziţiei domiciliare, poliţiştii au descoperit şi ridicat mijloace de probă relevante pentru documentarea activităţii infracţionale. În urma audierilor şi a probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore”, a informat, marţi, IPJ Bistriţa-Năsăud.
Tânărul de 19 ani este cercetat pentru distrugere prin incendiere şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de poliţişti, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele şi documentarea întregii activităţi infracţionale.
Citește și: Doi indivizi, arestați pentru agresarea unui pompier și avarierea unor autospeciale la Ștefănești, județul Argeș
Anunțuri gratuite din Maramures


