Zece ghemotoace de blană, cu cozi vesele și ochi curioși, au fost atracția primului târg caritabil dedicat cățeilor din adăpostul public al municipiului Bistrița, organizat vineri chiar în centrul istoric al orașului, lângă Biserica Evanghelică.
Inițiativa a aparținut Primăriei Bistrița și asociației germane care, începând din anul 2021, gestionează adăpostul public, în baza unui acord de parteneriat.
În prima jumătate de oră de la începerea târgului, doi dintre cățelușii prezenți la târg au fost adoptați, spre entuziasmul medicului veterinar care se ocupă de patrupedele din adăpost, Roxana Șomodean.
‘Se simte foarte bine. Nu m-am așteptat, sincer, credeam că lumea o să vină câte unul, doi, pierduți, așa. Mă bucur din suflet că își găsesc adoptatori, îmi doresc să își găsească toți adoptatori. Avem zece la număr, puiuți toți, pentru că așa este cel mai simplu’, a declarat Roxana Șomodean, pentru AGERPRES.
Acțiunea de vineri, denumită ‘Din stradă, spre acasă’, a fost gândită din dorința de a crește numărul adopțiilor interne, având în vedere că, anul trecut, doar doi câini au fost adoptați de bistrițeni, în timp ce alți aproape 370 au ajuns la familii din străinătate, în special din Germania, a explicat, la rândul său, viceprimarul municipiului Bistrița, Ștefania Stere.
‘Inițiativa a venit de la doamna doctor Șomodean, cu care suntem în colaborare și care reprezintă asociația din Germania. Ne-am bucurat foarte tare de inițiativă, pentru că e nevoie ca bistrițenii să conștientizeze că avem căței fără adăpost, care au nevoie de o casă, și că nu trebuie să cumpere acești căței. Tocmai de aceea am vrut să venim în centru, să fie văzuți, să fie admirați, pentru că sunt foarte frumoși, și să fie luați acasă. Asta ne dorim, să creștem numărul de adopții interne, pentru că este extrem de scăzut. Vă pot spune că anul trecut au fost adoptați doi câini, ca adopție internă, restul merg în adopții externe, în Germania. Anul trecut au plecat în jur de 370 de câini în adopții externe’, a spus Ștefania Stere, pentru AGERPRES.
Vizitatorii târgului au avut posibilitatea de a face donații pentru sprijinirea adăpostului public, putându-și alege, în schimb, diverse produse sau articole destinate animalelor de companie.
Pentru cei mai generoși dintre donatori, o serie de sponsori au oferit vouchere constând în servicii de îngrijire personală, consumație la restaurant, spălări auto, ședințe de fitness și chiar zboruri cu avionul ușor deasupra orașului sau a lacului Colibița.
În anul 2021, în vederea modernizării și îmbunătățirii condițiilor din adăpostul public, Primăria Bistrița a semnat un acord de parteneriat cu asociația germană Ein Herz Fur Streuner e.V., pentru 10 ani, privind gestionarea adăpostului de câini comunitari.
Prin acord, se asigură hrana, vaccinarea antirabică și polivalentă, microciparea, sterilizarea și deparazitarea animalelor, precum și tratamentele medicale, carnetele de sănătate și pașapoartele necesare în caz de adopție externă.
Capacitatea adăpostului este de 120 de câini și, potrivit viceprimarului Ștefania Stere, locuri libere apar doar atunci când, o dată la trei luni, pleacă animalele adoptate în străinătate. AGERPRES / (A – redactor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Anunțuri gratuite din Maramures


