Porticul și trotuarul aferent ansamblului Sugălete din municipiul Bistrița, monument istoric de categoria A reprezentând cel mai lung șir de case medievale cu arcade la parter din țară, intră, pentru 10 ani, în administrarea primăriei, potrivit unei hotărâri adoptate marți de Consiliul Local, în ședință extraordinară.

Demersul a fost necesar după ce actualul edil, Gabriel Lazany, a constatat că, deși primăria trata zona respectivă ca aparținând domeniului public, terenul se afla, de fapt, în proprietatea celor care dețin imobilele care alcătuiesc ansamblul Sugălete.

Potrivit informațiilor furnizate de primar în ședința Consiliului Local de marți, au fost purtate discuții în acest sens cu proprietarii imobilelor, printre care se numără și Parohia Evanghelică Bistrița, și s-a căzut de acord asupra propunerii de dare în administrare către municipalitate a porticului și trotuarului, astfel încât primăria să poată începe, în luna septembrie, lucrări de reabilitare a acestora, cu fonduri de la bugetul local.

Totodată, pe viitor, se vor întreprinde demersuri pentru ca zona în cauză să intre în proprietatea municipiului.

Primarul Gabriel Lazany a salutat, la finalul ședinței, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de socializare, decizia Consiliului Local de a vota pozitiv proiectul legat de ansamblul Sugălete.

‘Primul pas pentru reabilitarea monumentului istoric Șirul Sugălete a fost făcut! Pentru prima dată, Municipiul Bistrița va avea în administrare trotuarul și porticul Șirului Sugălete, unul dintre cele mai valoroase și reprezentative ansambluri arhitecturale ale orașului nostru. Astăzi, Consiliul Local a aprobat demersul care ne permite să facem acest pas important.
Le mulțumesc proprietarilor care au înțeles importanța acestui demers și au ales să semneze în interesul tuturor bistrițenilor. (…) Am spus-o de multe ori și o voi spune de fiecare dată: nu am considerat niciodată că ‘nu se poate’ este răspunsul oportun pe care un primar îl poate primi și accepta pentru o problemă a comunității. În administrație, orice problemă trebuie să aibă o rezolvare. Uneori drumul este mai complicat, alteori durează mai mult, iar soluția legală poate fi diferită de cea pe care o vedem la început. Dar rolul nostru este să o găsim. În cazul Șirului Sugălete, am găsit-o. Este doar primul pas. Dar este unul esențial pentru ca municipalitatea să poată interveni și să redea acestui spațiu emblematic aspectul și importanța pe care le merită în centrul istoric al Bistriței’, a transmis Lazany, pe Facebook.

În luna mai a anului 2025, primarul Gabriel Lazany a anunțat că renunță la proiectul cu fonduri europene inițiat de predecesorul său, prin care imobilele care alcătuiesc șirul Sugălete ar fi fost reabilitate complet, motivat de faptul că proprietarii persoane juridice au transmis că nu pot susține financiar contribuțiile ce le-ar fi revenit, cuprinse între 220.000 de lei și 3,4 milioane de lei.

Valoarea proiectului la care s-a renunțat era de peste 43 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată parțial prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. AGERPRES/(AS – redactor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *