Atleții din Caraș-Severin au încheiat cu un bilanț impresionant participarea la cele patru competiții naționale desfășurate la Deva, cucerind în total 20 de medalii. Rezultatele au fost obținute de sportivii legitimați la cele cinci cluburi membre ale Asociației Județene de Atletism Caraș-Severin: CSS Reșița, CSS Caransebeș, CSU Universitatea Reșița, CSM Reșița și Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița.

Articol editat de Cristina Corocan,
23 iulie 2026, 16:46

Au fost un număr destul de mare de medalii, 20 de medalii în cele patru competiții care s-au desfășurat la Deva. Cele 20 de medalii au fost aduse de cele cinci cluburi membre ale Asociației Județene de Atletism”, a declarat președintele AJA Caraș-Severin, prof. Irinel Dumitru.

Podium complet la marș și titluri naționale

Primele rezultate au venit la Campionatul Național de semimaraton marș. La seniori, sportivii reșițeni au ocupat toate cele trei trepte ale podiumului prin Narcis Mihăilă, Marius Cocioran și Remus Drăgoi, iar echipa alcătuită din cei trei a câștigat titlul național.

La feminin, Sorana ŢuŢu a devenit campioană națională la seniori, în timp ce Andreea Focan a obținut locul al doilea la senioare și titlul național la categoria Under 23.

Medalii importante pentru juniorii Under 16

La Campionatul Național Under 16 s-au remarcat sportivii de la CSS Caransebeș și CSM Reșița. Grace Lăzărescu și Darius Cozma au cucerit medaliile de aur în probele de 800 de metri, iar Grace Lezărescu a adăugat și o medalie de bronz în proba de 400 de metri.

Tot la Under 16, Haris Lăzărescu a obținut două medalii de bronz, în probele de 1.500 și 3.000 de metri, iar Alexandru Purdescu a urcat pe treapta a treia a podiumului la 400 de metri garduri. Din partea CSM Reșița, Ianis Măciucă a cucerit două medalii de argint, în probele de 100 și 200 de metri.

Argint și patru medalii de bronz la Under 23

Ultima competiție a adus încă cinci medalii pentru Caraș-Severin. Răzvan Stanciu  de la CSU Reșița, a devenit vicecampion național în proba de 100 de metri.

Medaliile de bronz au fost obținute de Andrei Crașovan (1.500 m), Darius Berta (100 m), Patrick Mocanu (aruncarea suliței), precum și de ștafeta masculină, alcătuită din Stanciu Răzvan, Cristian Ionescu, Robert Ciolacu și Darius Berta.

Nu am numărat câți sportivi sunt, dar probabil între 10 și 15 sportivi au câștigat aceste 20 de medalii. Este un bilanț foarte bun pentru noi”, a subliniat Irinel Dumitru.

Mulțumiri pentru susținători și privirea spre viitor

Președintele Asociației Județene de Atletism Caraș-Severin a mulțumit autorităților locale şi judeţene, sponsorilor și antrenorilor pentru sprijinul acordat, subliniind că participarea la competiții de asemenea amploare presupune costuri importante.

Următoarea provocare pentru atletismul cărășean va fi Campionatul Național de Seniori de la Craiova. Din cauza accidentărilor suferite la Deva, lotul va fi unul restrâns.

Vreau să mulțumesc tuturor antrenorilor pentru munca depusă și sper ca în viitorul apropiat să reușim din nou să ducem măcar un sportiv la Jocurile Olimpice”, a încheiat Irinel Dumitru.

sursa foto: CS Universittaea Reşiţa/CSS Caransebeş



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *