Procurorul Radu-George Bucurică (foto) de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin are parte de un nou necaz, la doar două săptămâni după ce a fost reținut de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și umilit public, fiind defilat prin fața presei în tricoul rupt în urma încătușării (click aici pentru a citi), pentru ca imediat după aceea CA Alba Iulia să-l pună în libertate, refuzând cererea PCA privind arestarea lui Bucurică (click aici pentru a citi).
Secția pentru procurori din CSM se reunește marți, 25 august 2026, pentru a discuta posibila suspendare a lui Bucurică din funcția de procuror în temeiul art. 52 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii (vezi facsimil).
Este vorba despre suspendarea până la soluționarea pe fond a unui dosar disciplinar, conform art. 52 alin. 1:
„Pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției. Hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcție se redactează, obligatoriu, la momentul pronunțării și se comunică, de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului vizat. Până la data comunicării hotărârii judecătorului sau procurorului vizat, aceasta nu produce efecte în ceea ce privește cariera și drepturile acestuia. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acțiunii disciplinare, până la pronunțarea hotărârii de către secția corespunzătoare”.
Surse avizate au dezvăluit pentru Lumea Justiție că în cauza disciplinară nr. 2/P/2026 – în care încă nu a fost exercitată acțiunea disciplinară – Inspecția Judiciară îl verifică pe procurorul George Bucurică pentru presupuse fapte de insubordonare, precum și pentru posibile absențe de la serviciu. Subliniem că, din informațiile noastre, acest dosar disciplinar nu are legătură cu speța în care Bucurică a fost reținut în urmă cu două săptămâni.
În drept, este vorba despre următoarele pasaje din art. 271 al Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor:
– lit. e: „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu”;
– lit. j: „absențele nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea parchetului”;
– lit. l: „nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.
Anunțuri gratuite din Maramures


