Campioana U BT Cluj a obţinut sâmbătă, în deplasare, prima victorie din noul sezon, scor 95-84 (45-41), cu BC Viena, în etapa a II-a din grupa B a Ligii Adriatice. Echipa lui Mihai Silvăşan şi-a refăcut astfel ”moralul”, după eşecul la un scor neverosimil cu Maxima Roma, din BKT EuroCup (55-89), în urmă cu trei zile.

Principalii marcatori ai meciului au fost Langovic 23 puncte, Sherfield 17, Novakovic 16, pentru gazde, respectiv Smart 17, Plavsic 15, Bess 14, Kullamae 14, pentru U BT Cluj.

Jucătorii campioanei au evoluat în echipamente roz, despre care clubul a precizat că vor fi purtate toată luna octombrie în semn de susţinere pentru lupta împotriva cancerului la sân. Echipamentele roz vor fi scoase apoi la licitaţie, iar fondurile vor fi donate către cauze caritabile. “Pentru mame. Pentru femeile dragi nouă. Pentru un reminder care contează: ai grijă de tine”, a fost mesajul U BT Cluj.

În etapa a II-a din grupa B se mai joacă partidele dintre Spartak – Bosna, Ilirija – Dubai Basketball, Partizan Belgrad – Mega Basket şi Zadar – SC Derby.

Echipa antrenată de Mihai Silvăşan ar fi trebuit să debuteze în noul sezon al Ligii Adriatice în 27 septembrie, cu Mega Basket. Prima etapă a fost însă amânată din cauza unor divergenţe în privinţa arbitrilor desemnaţi să conducă în competiţie. Organizatorii competiţiei nu au anunţat încă datele partidelor pentru runda inaugurală.

Numărul echipelor participante în această stagiune a crescut de la 18 la 20.

U BT Cluj va avea în continuare următorul program: U BT Cluj – BC Dubai (11 octombrie), Spartak Subotica – U BT Cluj (18 octombrie), SC Derby – U BT Cluj (23 octombrie), Partizan Belgrad – U BT Cluj (2 noiembrie), U BT Cluj – Bosna Telecom (8 noiembrie), U BT Cluj – Perspektiva Ilirija (14 noiembrie), U BT Cluj – Zadar (22 noiembrie).

Partidele retur se dispută începând din 6 decembrie.

După desfăşurarea celor 18 etape, primele patru clasate se vor califica în Top 8, acolo unde se vor duela doar cu celelalte patru formaţii venite din cealaltă grupă, în meciuri tur-retur, în perioada 6 februarie – 19 aprilie 2027.

La finalul fazei Top 8, primele 6 echipe vor obţine calificarea în sferturile de finală ale competiţiei. Ocupantele locurilor 7 şi 8 se vor duela cu formaţiile de pe locurile 9 şi 10 din Play-Out, într-un Play-In-Tournament, pentru ultimele două locuri din sferturile de finală.

Sferturile de finală vor avea loc între 7-16 mai, iar Turneul F4 între 27-29 mai.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *