O situație care ridică semne de întrebare a fost semnalată într-un grup de Facebook al mămicilor din Zalău, unde o femeie susține că a observat un bărbat care ar fi încercat să fotografieze copiii aflați într-un parc din oraș. Potrivit postării publicate pe rețeaua de socializare, femeia afirmă că bărbatul s-ar fi ascuns după o mașină în timp ce încerca să facă fotografii copiilor. Aceasta susține că, în momentul în care a observat-o îndreptându-se spre el, bărbatul ar fi plecat. Autoarea postării precizează că nu a anunțat poliția, deoarece persoana respectivă părăsise deja locul.

Ulterior, femeia a revenit cu detalii despre persoana pe care afirmă că a observat-o, descriind-o ca fiind un bărbat de statură medie, slab, cu vârsta estimată la 35–40 de ani și tuns scurt. Aceasta a precizat că, dacă va mai întâlni o situație similară, intenționează să anunțe poliția.

În comentariile postării, mai mulți membri ai grupului au afirmat că au întâlnit situații pe care le-au considerat suspecte în parcuri. O femeie a povestit că, în parcul din cartierul Brădet, ar fi observat un bărbat care ar fi încercat să fotografieze fetița sa, în vârstă de un an, aflată pe terenul de joacă, între garaje. Potrivit acesteia, când s-a apropiat de el, bărbatul ar fi plecat imediat. O altă persoană a relatat că, în parcul de la ANL, ar fi observat un individ cu o pungă de prelandez în mână, care ar fi abordat copii și i-ar fi întrebat dacă are cineva o țigară. Aceeași persoană susține că bărbatul ar fi continuat să le adreseze întrebări.

În discuție au apărut și comentarii prin care membrii grupului au cerut sesizarea poliției și strângerea unor dovezi, dacă acestea pot fi obținute în siguranță. Au existat și reacții mai dure, unii utilizatori exprimându-și furia față de situațiile descrise.Deocamdată, informațiile prezentate provin din relatările utilizatorilor de pe Facebook și nu reprezintă fapte confirmate oficial.

În cazul în care observă un comportament suspect care implică minori, părinții sunt sfătuiți să își supravegheze copiii, să evite confruntările directe și să sesizeze poliția. Dacă există un pericol imediat, poate fi apelat numărul de urgență 112.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *