Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 34 de ani, din comuna Romos, bănuit de încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.
În fapt, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112, la data de 15 august a.c., în jurul orei 01:00, de către o tânără de 24 de ani, din municipiul Deva, care a reclamat faptul că fostul partener s-ar afla în apropierea scării blocului în care aceasta locuiește.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă și au identificat bărbatul de 34 de ani, din comuna Romos.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecție, valabil până în luna august 2027, prin care i-a fost interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de femeia de 24 de ani și de domiciliul acesteia, precum și să o contacteze telefonic.
În urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică – Compartimentul de Proximitate au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului competent, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Anunțuri gratuite din Maramures


