Un bărbat din Alba care în urmă cu un an și-a bătut iubita va ajunge în fața instanței pentru violență în familie. Dosarul în care acesta are calitatea de inculpat a trecut în data de 29 septembrie 2026, de stadiul de cameră preliminară. 

Este vorba despre un caz de violență în familie, în care o femeie este agresată de către cel cu care își împărțea viața. Acesta va fi judecat de magistrații Judecătoriei Alba Iulia.

Potrivit motivării instanței, fapta s-a petrecut în data de 29 noiembrie 2025, Atunci ”în jurul orelor 17:30, în timp ce se afla alături de concubina sa, (…) adresa acestora de domiciliu, în contextul ivirii unui conflict spontan cu privire la desfășurarea activităților casnice și a consumului de alcool din partea suspectului, acesta a lovit-o cu pumnii în zona capului și ulterior cu un vas metalic, provocându-i persoanei vătămate leziuni fizice care au necesitat din punct de vedere medico-legal, pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale”, se arată în motivarea instanței.

Publicitate

Pentru fapta sa bărbatul va fi judecat pentru violență în familie. Momentan nu a fost fixat un prim termen de judecată.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *