Un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în comuna Sirețel, județul Iași, a fost depistat, la data de 29 iunie 2025, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva în urma unei acțiuni, pe raza municipiului. 
Pe numele acestuia exista un mandat privind executarea unei pedepse de 3 ani de închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.
După depistare, bărbatul, care se afla în urmărire națională și internațională, a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei dispuse de instanță.
Dosar penal și ordin de protecție provizoriu emis după o sesizare privind amenințări în familie
Polițiștii din municipiul Hunedoara au intervenit, în seara zilei de 29 iunie 2026, în urma unui apel prin care o femeie de 28 de ani, din municipiul Hunedoara, a sesizat faptul că a fost amenințată de soțul său în timpul unui conflict izbucnit la domiciliu.
Din verificările efectuate la fața locului a rezultat că bărbatul, în vârstă de 30 de ani, tot din municipiul Hunedoara, ar fi amenințat-o cu acte de violență pe fondul unui conflict spontan.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice.
Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Bărbat de 43 de ani, cercetat penal pentru conducerea, fără permis, a unui utilaj forestier neînmatriculat
La data de 29 iunie 2026, în jurul orei 10:50, polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 687D, în localitatea Toplița, au oprit pentru control un tractor articulat forestier (TAF) care circula din direcția Cinciș-Cerna către Toplița, fără a avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că utilajul era condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Eremitu, județul Mureș, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, verificările au evidențiat faptul că tractorul articulat forestier nu era înmatriculat sau înregistrat, conform prevederilor legale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
Polițiștii reamintesc faptul că punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și conducerea acestuia fără permis reprezintă infracțiuni care pun în pericol siguranța traficului rutier și atrag răspunderea penală a persoanelor care le săvârșesc.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *